Legi Justiţie, modificări. Augustin Lazăr, precizări de ultimă oră

Marţi, procurorii generali de la cele 15 parchete de pe lângă curţile de apel participă, la sediul Parchetului General, la o şedinţă de lucru în cadrul căreia vor fi discutate modificările legislative anunţate recent de ministrul Justiţiei. Consiliul Consultativ al procurorilor generali a fost convocat de procurorul general Augustin Lazăr, care, în cursul dimineţii, a făcut o serie de precizări.

„Sunt câteva idei importante care vor fi analizate, pentru că, în măsura în care s-ar pune în aplicare, ar afecta mersul justiţiei. Urmează să se analizeze de către procurori, vă vom prezenta o sinteză după această şedinţă", a declarat, în faţa jurnaliştilor, Augustin Lazăr.

Întrebat cum colaborează cu ministrul Tudorel Toader, Augustin Lazăr a răspuns astfel: „Nu am nicio polemică cu ministrul Justiţiei şi colaborăm bine".

"Ministerul Public a fost tot timpul deschis pentru o cooperare loială, însă în formele prevăzute de lege. Noi nu putem coopera altfel decât în modul în care prevede legea. Discuția față în față este cea mai bună și noi suntem deschiși la o astfel de discuție. Că ea se va desfășura la CSM sau la Ministerul Justiției va fi în regulă, în prezența reprezentanților CSM. Noi suntem deschiși la o astfel de discuție care ar putea avea loc și vom găsi, fără îndoială, soluția legală. În mod cert, nu vom putea trimite un dosar judiciar să fie examinat de o instituție extrajudiciară, însă vom putea pune la dispoziție informațiile care sunt necesare pentru clarificarea unor lucruri. Sunt informații de interes public și noi suntem dispuși să le punem la dispoziție", a mai spus Lazăr, înainte de ședința Consiliului procurorilor generali.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel