Legea salarizării în sănătate: Pintea: Nu cred că o lege poate dezbina atât de mult

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat vineri, la o întâlnire la Târgovişte cu cadre medicale, personal medical din judeţ şi autorităţi locale, că nu crede că o lege poate dezbina atât de mult echipa medicală, însă cei din sală i-au replicat că ''da''.

Ministrul a vorbit despre echipa pe care o fac medicii cu asistenţii şi ceilalţi angajaţi din sistemul medical, subliniind că ştie problemele din sistem şi caută soluţii.

'Există aceste lucruri pe care dumneavoastră mi le-aţi spus şi pe care le cunosc foarte bine, care sunt cuprinse în Legea salarizării. Asta se aplică. Personalul care nu a crescut în grilă până la 2022 - avem probleme. Cunosc aceste lucruri. Dar eu am vrut să vorbesc despre echipă, pentru că nu cred că o lege poate dezbina atât de mult echipa în acest moment. Eu sunt prima interesată să propun reglarea acestor lucruri. Ştiaţi bine, legea este din iulie 2017. Lucrurile se vor produce treptat. Ştiu care sunt problemele, dar nu vreau ca aceste lucruri să vă dezbine, să ne dezbine. Împreună putem găsi soluţii, încercăm ca niciun om să nu piardă la venit, a spus Sorina Pintea.

Legea e proastă

În momentul când a spus că nu crede că legea poate dezbina atât de mult, din sală s-a auzit ba da şi că legea e proastă. Întrebată de jurnalişti despre această reacţie, ministrul a susţinut că Legea salarizării e un pas înainte.

Până la urmă, eu cred că Legea salarizării este un pas înainte. Pornim de la ceva, putem corecta, nu sunt eu în măsură să spun asta, dar e un pas înainte. A făcut ceva şi prevede ca până în 2022 să crească salariile tuturor categoriilor din sănătate, a precizat Sorina Pintea.

Să fim totuşi raţionali

Prezent la întâlnirea de la Târgovişte, senatorul PSD de Dâmboviţa Adrian Ţuţuianu a subliniat că analiza privind salariile din sănătate trebuie făcută raţional şi cu bună-credinţă. Avem o problemă, în special pe partea de îngrijitori, avem o problemă pe partea de brancardieri, dar rugămintea mea este să fim totuşi raţionali (...). Vă dau exemple de salarii (de la spitalul Judeţean Târgovişte, n.r.), la ATI 10.900 de lei salariu în februarie, 19.906 în martie, asistenţi medicali 4.891 de lei în februarie, 5.506 în martie. Dacă facem o analiză, să o facem cu bună-credinţă, a spus Ţuţuianu.

[citeste si]

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a făcut, vineri, o vizită în judeţul Dâmboviţa, mergând la Spitalul Pucioasa, Spitalul Judeţean Târgovişte, Spitalul Moreni şi s-a întâlnit, la Târgovişte, cu cadre medicale din judeţ, cu reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa, conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Dâmboviţa, reprezentanţi din judeţ ai Colegiului Medicilor, Colegiului Farmaciştilor, Ordinului Asistenţilor şi Moaşelor din România şi Asociaţiei Medicilor de Familie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel