Legea privind transmiterea unor imobile aferente infrastructurii portuare în domeniul public al comunei Cetate - la CCR

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, o sesizare de neconstituţionalitate Curţii Constituţionale a României (CCR) asupra Legii privind transmiterea unor imobile aferente infrastructurii portuare din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, aflate în concesiunea Companiei Naţionale "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - SA Giurgiu, în domeniul public al comunei Cetate (Dolj), informează Administraţia Prezidenţială.

"Prin conţinutul său normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine art. 1 alin. (4) şi alin. (5), art. 61 alin. (1), art. 102 alin. (1), art. 120 alin. (1), precum şi art. 147 alin. (4) din Constituţie", susţine şeful statului în sesizarea de neconstituţionalitate transmisă preşedintelui CCR, Valer Dorneanu.

Această lege a fost transmisă de Parlament în vederea promulgării pe 6 iulie.

Preşedintele Iohannis arată că actul normativ prevede transmiterea unor imobile aferente infrastructurii portuare din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor aflate în concesiunea Companiei Naţionale "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - SA Giurgiu în domeniul public al comunei Cetate, în scopul realizării unor obiective de investiţii în Portul Cetate şi al desfăşurării unor activităţi de interes public local, în condiţiile legii.

Şeful statului invocă prevederile Codului civil potrivit cărora: "bunurile care formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale potrivit unei legi organice nu pot fi trecute din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale sau invers decât ca urmare a modificării legii organice. În celelalte cazuri, trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale şi invers se face în condiţiile legii".

De asemenea, el menţionează că "bunurile care nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice pot fi transferate din proprietatea publică a statului în cea a unităţilor administrativ-teritoriale în condiţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, prin hotărâre a Guvernului".

Preşedintele Iohannis spune că bunurile supuse transferului din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor în domeniul public al comunei Cetate, judeţul Dolj, sunt nominalizate generic în anexele legii, precizând că CCR a reţinut că această nominalizare nu are semnificaţia declarării ca bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi că enumerarea din anexă are caracter exemplificativ.

Şeful statului subliniază că regimul juridic al bunurilor cu privire la care se intenţionează transferul interdomenial este stabilit prin ordonanţa 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare. 

"Având în vedere că infrastructura supusă transferului nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, în lipsa unei declaraţii exprese a legii organice, aceasta ar fi trebuit trecută din proprietatea publică a statului în aceea a unităţii administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului, la cererea Consiliului Local Cetate, judeţul Dolj, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 în vigoare la momentul adoptării legii criticate. Or, aprobarea transmiterii acestor imobile prin lege, ca act al Parlamentului, contravine art. 1 alin. (4) şi alin. (5), art. 61 alin. (1), art. 102 alin. (1), art. 120 alin. (1), precum şi art. 147 alin. (4) din Constituţie", se arată în sesizarea de neconstituţionalitate.

Preşedintele Iohannis precizează că actul normativ încalcă principiul legalităţii şi pe cel al autonomiei locale. 

El indică şi faptul că introducerea posibilităţii transferului bunurilor prin lege, act ce ţine de autoritatea legislativă, într-un domeniu care ţine de administraţie şi autoritatea executivă aduce atingere Constituţiei.

"Legea privind transmiterea unor imobile aferente infrastructurii portuare din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor aflate în concesiunea Companiei Naţionale 'Administraţia Porturilor Dunării Fluviale' - SA Giurgiu în domeniul public al comunei Cetate contravine şi dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, nesocotind astfel nu doar principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, principiul legalităţii, rolul constituţional al Parlamentului şi cel al Guvernului, principiul autonomiei locale, dar şi rolul Curţii Constituţionale", mai susţine şeful statului.

Preşedintele Iohannis subliniază că prin OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ se abrogă Legea nr. 90/2001, importante dispoziţii din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi procedura transferului de bunuri proprietate publică prevăzută în Legea nr. 213/1998, dar că la data adoptării legii criticate de către Parlament, aceste acte normative erau în vigoare, iar "aprecierea asupra constituţionalităţii adoptării acesteia trebuie raportată la principiul neretroactivităţii legii", şi nu prin raportare la noile soluţii legislative cuprinse în Codul administrativ, ce a intrat în vigoare ulterior, la data de 5 iulie.

"În cazul în care Parlamentul îşi arogă competenţa de legiferare, în condiţiile, domeniul şi cu finalitatea urmărite, se încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, viciu care afectează legea în ansamblu. Totodată, acceptarea ideii potrivit căreia Parlamentul îşi poate exercita competenţa de autoritate legiuitoare în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, adoptând legi în domenii care aparţin în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ, ar echivala cu o abatere de la prerogativele constituţionale ale acestei autorităţi, consacrate de art. 61 alin. (1) din Constituţie, şi transformarea acesteia în autoritate publică executivă, aspect ce contravine şi prevederilor art. 102 alin. (1) din Constituţie ce consacră rolul Guvernului. (...) Reiese faptul că, indiferent dacă ne raportăm la dispoziţiile legale în vigoare la momentul adoptării legii ori la dispoziţiile OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, transferul interdomenial prin lege, ca act al Parlamentului, al infrastructurii portuare vizate este neconstituţional", susţine el.

Şeful statului solicită CCR să admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să constate că legea este neconstituţională în ansamblul său. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel