LEGEA INSOLVENȚEI PERSOANELOR FIZICE. Ana Birchall: PNL să susţină adoptarea legii

ana birchall
ana birchall

Ana Birchall cere PNL să susţină ”şi prin fapte” adoptarea legii insolvenţei persoanelor fizice, proiect iniţiat de aceasta anul trecut, deoarece ”problema creditelor neperformante şi în special a creditelor în franci elveţieni tinde să devină o problemă socială”.

”Fac apel ca PNL să susţină şi prin fapte adoptarea proiectului de lege privind insolvenţa persoanelor fizice, proiect iniţiat de mine în martie 2014, semnat de 151 deputaţi şi senatori, adoptat de Senat şi avizat favorabil de către Guvern”, spune Ana Birchall, într-un comunicat de presă.

Ana Birchall mai spune că problema creditelor neperformante ar putea deveni o problemă socială în Româniam și cere Opoziției să dea curs invitației la dialog a lui Victor Ponta.

Problema creditelor neperformante şi în special a creditelor în franci elveţieni tinde să devină o problemă socială în România, aşa cum am avertizat încă de la începutul anului trecut când am introdus atât proiectul de lege privind insolvenţa persoanelor fizice, cât şi proiectul de lege privind conversia creditelor.

Fac apel la colegele şi colegii mei din opoziţie să nu folosească drama unor oameni pentru a-şi crea imagine politică, să renunţe la demagogie şi politicianism şi, dacă vor cu adevărat să ofere o soluţie zecilor de mii de români afectaţi zilele acestea de fluctuaţiile monedei elveţiene, să dea curs invitaţiei la discuţie şi dialog lansată astăzi de către prim-ministrul Victor Ponta”, mai spune aceasta.

PNL susține măsure, deși a votat împotriva ei

Ana Birchall mai spune în comunicatul de presă că PNL susține proiectul de lege, acum, deși a votat împotriva lui

”Premierul a cerut colaborarea tuturor partidelor pentru a identifica soluţiile care pot fi puse în practică, astfel încât să ajutăm românii care astăzi se află în necaz, nu din cauza lor, ci exclusiv din cauza fluctuaţiilor de schimb valutar.

Apreciez că după declanşarea acestei crize PNL s-a hotărât să susţină şi adoptarea legii insolvenţei persoanelor fizice, deşi este regretabil că la dezbaterile din Senat, de exemplu din Comisia juridică, membrii PNL au votat împotriva proiectului meu de lege privind insolvenţa persoanelor fizice.

Maturitatea şi responsabilitatea cu care se gestionează această criză cauzată de fluctuaţiile cursului de schimb valutar este un exemplu care va face diferenţa între oamenii responsabili cărora chiar le pasă de problemele oamenilor şi demagogi care urmăresc exerciţii goale de imagine”, a mai spus Ana Birchall.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel