LEGEA INSOLVENȚEI persoanelor fizice. Ana Birchall, explicații legate de traiul rezonabil - EXCLUSIV

Noua lege a insolvenţei persoanelor fizice stabileşte că datornicul care-şi cere protecţia faţă de creditori are obligaţia de a-şi plăti eşalonat datoriile, dar are şi dreptul la un trai rezonabil.

Deputatul social-democrat Ana Birchall a spus că legea insolvenței persoanelor fizice protejează românii de bună credință, care sunt pur și simplu sufocați de datorii. Contactată de DC News, Ana Birchall, inițiatoarea proiectului, a oferit mai multe detalii despre ce înseamnă "trai rezonabil" și a explicat de ce legea vine ca o gură de oxigen pentru românii care au probleme.

VEZI ȘI: LEGEA INSOLVENȚEI PERSOANELOR FIZICE. Ana Birchall: PNL să susţină adoptarea legii

Pentru a intra în procedura de insolvență, trebuie să se constate că "nu există o probabilitate rezonabilă de a redeveni, într-o perioadă de maximum 12 luni, capabil să-şi execute obligaţiile astfel cum au fost contractate, cu menţinerea unui nivel de trai rezonabil pentru sine şi pentru persoanele pe care le are în întreţinere; probabilitatea rezonabilă se apreciază prin considerarea cuantumului total al obligaţiilor raportat la veniturile realizate sau prognozat a fi realizate faţă de nivelul de pregătire profesională şi expertiză ale debitorului, precum şi la bunurile urmăribile deţinute de acesta.

"Criteriile pentru un trai rezonabil se stabilesc de către administrator împreună cu debitorul; se particularizează în funcție de situația unui om. Nu poți să ai același trai rezonabil pentru două persoane. Este un principiu de echitate și de corectitudine. Nicăieri în lume nu se stabilește ce înseamnă un trai rezonabil într-o lege cadru. Să pui într-o lege cadru definiții, sume și procente reprezintă o aberație pentru că aceste lucruri se pot schimba peste două ani. Să sperăm că salariile oamenilor vor crește, ce faci atunci, amendezi legea cadru?", a spus Ana Birchall pentru DC News.

"Legea insolvenței înseamnă că un debitor nu mai poate să-și plătească o datorie. Omul acela în loc să fie executat silit sau să i se mărească penalitățile i se dă dreptul ca pe o perioadă de maximum șase ani să-și plătească datoriile. Eu m-am referit în proiectul de lege și la protejarea debitorul de posibile abuzuri. De exemplu, sunt anumite bunuri care nu pot fi executate. Legea insolvenței nu presupune să-i băgăm pe oameni într-un stres financiar mai mare. A stabili prin legea cadru ce înseamnă plafoane pe trai rezonabil este periculos. Nu are nicio logică pentru că sunt anumite criterii particularizate pe situația omului", ne-a mai spus Ana Birchall.

Legea trebuie analizată de toată lumea

"Comisia juridică a stabilit ca legea să intre în vigoare în șase luni de la publicarea în Monitorul Oficial. În această perioadă, sunt termene foarte strânse. Se dau normele de implementare, se formează comisiile, astfel încât legea să fie aplicată. Eu îi îndemn pe oameni să citească legea în întregime. Nivelul de trai rezonabil se stabilește în funcție de situația particulară a unui om astfel încât să-l lași să trăiască cu demnitate", a zis Ana Birchall.

"Lumea trebuie să înțeleagă că este o lege echilibrată care dă șansa unui debitor de bună-credință să poate să-și reeșaonleze datoriile pe o perioadă pe care el o consideră corectă, dar care nu poate depăși șase ani. Repet un lucru important: Traiul rezonabil se particularizează în funcție de situația fiecărui debitor astfel încât să nu i se îngreuneze nivelul de trai mai mult decât este în momentul actul", a subliniat deputatul PSD pentru DC News.

Ce bunuri ale datornicului nu pot fi executate silit

Bunurile neurmăribile sunt cele care nu pot fi supuse valorificării în procedurile de executare, întrucât sunt necesare asigurării unui nivel de trai rezonabil.

În procedura judiciară de insolvenţă prin lichidare de active, bunurile neurmăribile pot fi:

a) bunurile de uz personal sau casnic, inclusiv mobilierul, necesare debitorului şi familiei sale pentru un trai rezonabil, dar fără ca valoarea fiecăruia să depăşească 5.000 de lei;

b) obiectele de cult, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel, dar fără ca valoarea fiecăruia să depăşească 2.000 de lei;

c) un vehicul, dacă acesta este în mod indispensabil necesar debitorului şi familiei sale inclusiv pentru deplasarea de la/către locul de muncă, şi care valorează cel mult 5.000 de euro;

d) obiectele necesare, în mod rezonabil, debitorului ce suferă de un handicap sau persoanelor din întreţinerea sa aflate în această situaţie şi obiectele destinate îngrijirii bolnavilor;

e) alimentele necesare debitorului şi persoanelor aflate în întreţinerea sa pe durata desfăşurării procedurii;

f) bunurile care servesc la exercitarea ocupaţiei sau profesiei debitorului;

g) inventarul agricol, inclusiv animalele de muncă, furajele pentru acestea şi seminţele pentru cultura pământului;

h) scrisorile, fotografiile şi tablourile personale sau de familie şi altele asemenea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel