Legea dării în plată. Decizia CCR

Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat pronunţarea unei soluţii cu privire la neconstituţionalitatea legii dării în plată.

Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat pronunţarea unei soluţii în cazul a 33 de sesizări privind neconstituţionalitatea legii privind darea în plată, formulate de instituţii bancare, potrivit unor surse din CCR, citate de Agerpres.

Legea privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credit a intrat în vigoare pe 13 mai.

'Consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii', prevede actul normativ.

Condiţii

Potrivit acestuia, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un împrumut pentru a intra sub incidenţa legii sunt: titularul creditului trebuie să fie consumator, nu profesionist, creditul la momentul acordării să nu depăşească 250.000 de euro sau echivalent, iar imobilul ipotecat să fie cu destinaţia de locuinţă.

În plus, în lege se menţionează că împrumuturile acordate prin programul 'Prima Casă' nu intră sub incidenţa actului normativ. Legea se aplică şi debitorilor care au fost deja executaţi silit sau celor care se află în procedură de executare silită. Prevederile actului normativ se aplică atât creditelor în derulare, cât şi celor viitoare şi implică raporturile juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor. Băncile au anunţat încă de atunci că vor contesta legea dării în plată la CCR şi au majorat avansurile pentru creditele ipotecare clasice. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel