Legalizarea avortului în Irlanda de Nord. Rezultate sondaj

Legalizarea avortului în Irlanda de Nord a fost subiectul unor sondaje de opinie realizate la solicitarea Amnesty International.

Majoritatea britanicilor doresc legalizarea avortului în Irlanda de Nord, potrivit unor sondaje de opinie, relatează marţi Press Association. Spre deosebire de restul Marii Britanii, în Irlanda de Nord procedura a rămas ilegală şi este permisă doar în cazul în care viaţa mamei este ameninţată sau naşterea riscă să ducă la traume fizice şi psihice permanente.

Potrivit sondajelor de opinie realizate la solicitarea Amnesty International, 65% dintre cetăţenii nord-irlandezi şi 78% dintre cetăţenii din celelalte provincii ale Regatului Unit sunt de acord ca avortul să fie legalizat şi în Irlanda de Nord. De asemenea, sondajele arată că mai mult de două treimi dintre persoanele din Irlanda de Nord şi trei sferturi din populaţia celorlalte provincii din Regatul Unit consideră că guvernul de la Londra ar trebui să acţioneze pentru a schimba legea.

Primele sondaje majore

Amnesty International a afirmat că acestea sunt primele sondaje majore privind reforma avortului în Irlanda de Nord după ce în luna mai aproape 70% dintre cetăţenii Republicii Irlanda au votat pentru eliminarea interdicţiei constituţionale a avortului într-un referendum istoric desfăşurat în această ţară cu tradiţie catolică.

Sondajul efectuat în Irlanda de Nord arată că 67% dintre alegătorii DUP (Partidul Democratic Unionist, formaţiune ce o susţine la guvernare pe premierul Theresa May), au fost de acord că avortul trebuie legalizat, iar 65% consideră că executivul de la Londra ar trebui să reformeze legea în absenţa unui guvern delegat nord-irlandez. În Marea Britanie, 74% dintre alegătorii conservatori consideră că guvernul britanic ar trebui să acţioneze pentru a schimba legea privind avortul în Irlanda de Nord, la fel ca 78% dintre alegătorii laburişti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel