EXCLUSIV  Lazăr - Toader, consultări pentru șefia DNA. ”Mi-am dat acceptul”

Tudorel Toader, ministrul Justiției, a vorbit, la DCNews, despre consultările cu Augustin Lazăr, procuror general al României, pentru șefia DNA. 

”După ce am citit decizia CCR, aveam convingerea faptului că președintele, mai devreme sau mai târziu, va emite decretul de revocare, spunând atunci că este de neimaginat că într-un stat de drept, într-o țară membră UE, cel mai înalt demnitar al statului român nu va respecta decizia CCR, pentru că atunci românul ar putea spune: ”Dar eu de ce să respect legea, dacă n-o respectă președintele republicii?”. Cu această convingere, pe care am tot repetat-o, a doua zi i-am dat telefon procurorului general, spunându-i: Dle procuror, s-a publicat decizia, eu am citit-o, îmi place să cred că i-am înțeles conținutul, sunt convins că președintele o va pune în aplicare. În aceste condiții, mai devreme sau mai târziu, se va pune problema interimatului, problemă inevitabilă. Vă rog să nu aflu din presă pe cine propuneți interimar, vreau să ne consultăm în prealabil, ceea ce a și făcut, ne-am consultat, o cunosc pe doamna Jurma, procurorul șef-interimar, și mi-am dat acceptul. Dânsul a propus și eu am exprimat acordul, ceea ce e firesc” a spus ministrul Justiției, Tudorel Toader. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel