Laufer: Prioritate în România, al treilea producător auto

Ilan Laufer, Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, susţine că este o prioritate aducerea, anul viitor, în România, al celui de-al treilea producător auto.

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ilan Laufer, a reluat, vineri, ideea vehiculată deja de câţiva ani potrivit căreia un al treilea producător auto este interesat să vină în România, însă fără a preciza numele companiei.

'Pentru ministerul pe care îl conduc şi pentru Invest Romania este o prioritate să încercăm anul viitor să aducem al treilea producător auto în România', a spus ministrul, în cadrul unei declaraţii de presă. Când jurnaliştii i-au cerut să precizeze numele companiei, el a răspuns:

'Încă nu vă pot spune, dar este o prioritate şi ştiţi că ce am promis s-a întâmplat, chiar dacă cândva aţi şi râs, recent, anul trecut. O să vedeţi că ce v-am spus este real şi economia românească o să aibă de câştigat'. Laufer a adăugat că portofoliul Invest Romania cuprinde 109 proiecte de investiţii aflate în derulare, în valoare de 2,5 miliarde de euro.

'Aflate în derulare înseamnă şi etapa în care este verificată piaţa din România, nu neapărat cele care s-au implementat. Deci un maxim potenţial de 2,5 miliarde de euro şi 25.000 de locuri de muncă', a adăugat ministrul. Ideea unui al treilea producător auto în România, după Renault şi Ford, a mai fost enunţată în ultimii ani de autorităţi.

În iulie 2016, ministrul de atunci al Economiei, Costin Borc, anunţa că partea română poartă discuţii cu două companii auto de talie internaţională pentru deschiderea unei a treia uzine de asamblare de maşini în România.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel