Laserul de la Măgurele, premieră mondială

Eduard Pascu / 12 Martie 2019 / 22:19

Guvernul a anunțat că laserul de la Măgurele a înregistrat o premieră la nivel mondial. 

Premieră mondială în proiectul Sistemul laser de mare putere (HPLS) din cadrul Centrului Extrem Light Infrastructure – Nuclear Physics, în data de 7 martie, a fost atinsă puterea de 10 PetaWatts.

Guvernul României a sprijinit realizarea acestui proiect complex, infrastructura pan-Europeană ELI (Extreme Light Infrastructure), una dintre cele mai importante facilități de cercetare europene, nu doar pentru că reprezintă o evoluție științifică semnificativă pe plan mondial în domeniul laserilor de mare putere, ci și pentru faptul că se construiește cu resurse financiare alocate prin Programul Operațional dedicat Dezvoltării Regionale, la care se adaugă și fonduri naționale.

"Avem toate motivele să ne mândrim cu faptul că oamenii de știință români, alături de specialiști de talie internațională au reușit construirea celui mai puternic laser din lume. Beneficiile implementării proiectului Extreme Light Infrastructure sunt multiple. Specialiștii au făcut un pas uriaș în căutarea unor răspunsuri practice în domenii importante precum înlocuirea tehnologiilor costisitoare în domeniul energiei sau cercetarea unor metode revoluționare în domeniul medical. Felicit echipa de cercetători de la ELI-NP și îi asigur de întreaga susținere a Guvernului", a afirmat premierul Viorica Dăncilă.

Componenta românească a Proiectului ELI este axată pe domeniul fizicii nucleare (ELI-NP) și se construiește la Măgurele, în cadrul Institutului pentru Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei (IFIN-HH).

Sistemul, a cărui instalare în clădirea ELI-NP a început în septembrie 2016, s-a aflat în procedura de testare finală, atingându-se, în acest moment, puterea propusă de 10 PW, cea mai mare putere din lume.

Recentul laureat al premiului Nobel pentru Fizică, profesorul Gerard Mourou sublinia public rolul major cu care construcția acestui sistem în România a contribuit în acordarea acestei distincții.

Guvernul României, prin Ministerul Cercetării și Inovării, a urmărit îndeaproape implementarea proiectului ELI-NP, asigurând întreg suportul necesar pentru finalizarea în condiții optime a acestuia, astfel încât să fie realizate toate obiectivele asumate. Acest succes deosebit - realizarea celui mai puternic laser din lume - va fi marcat miercuri, 13 martie 2019, printr-un eveniment organizat la ELI-NP Măgurele.

Vezi și: Laser ELI-NP, Măgurele. Thales a livrat cel mai puternic laser din lume