Lady Gaga a recunoscut. Ce s-a întâmplat de fapt între ea și Bradley Cooper la gala Oscar

Lady Gaga a vorbit despre duetul cu Bradley Cooper, de la gala Oscar, dar și despre povestea de dragoste dintre cei doi.

Cântăreaţa americană Lady Gaga a declarat că duetul alături de Bradley Cooper, la gala premiilor Oscar 2019, a fost orchestrat pentru a lăsa impresia că sunt îndrăgostiţi, relatează miercuri Press Association, scrie Agerpres.

Lady Gaga şi Bradley Cooper, protagoniştii filmului "A Star Is Born", au alimentat zvonuri privind o posibilă relaţie amoroasă între ei după ce au interpretat o versiune intensă şi deosebit de romantică a cântecului "Shallow", la cea de-a 91-a gală de decernare a premiilor Oscar. Lady Gaga, care a câştigat un premiu Oscar cu această piesă, şi Bradley Cooper au stat foarte apropiaţi unul de celălalt în faţa pianului, s-au privit în ochi şi la final s-au îmbrăţişat prelung.

Am inventat o poveste de dragoste


Cântăreaţa a declarat pentru revista Elle că a orchestrat totul împreună cu Bradley Cooper.

Sincer, cred că media se comportă foarte prosteşte. Adică, am inventat o poveste de dragoste. Pentru mine, ca artistă şi actriţă, sigur că am vrut ca oamenii să creadă că eram îndrăgostiţi. Şi am vrut ca oamenii să simtă acea dragoste la Oscaruri'', a declarat Lady Gaga intervievată de Oprah Winfrey, aflată în postura de invitată.

Am vrut să pătrundă prin lentilele acelei camere şi să ajungă la fiecare televizor deschis. Şi am lucrat din greu la asta, am muncit câteva zile, a dezvăluit artista.

Am planificat totul, a fost orchestrat ca un spectacol'', a adăugat cântăreaţa în vârstă de 33 de ani.

Am fost violată

Referindu-se la Ally, personajul pe care îl interpretează în film, Gaga a declarat: A trebuit să retrăiesc multe lucruri din cariera mea pentru acel rol.

Artista a povestit, de asemenea, că în momentul în care s-a uitat la statueta Oscar câştigată cu "Shallow" a văzut durere. Când am câştigat Oscarul pentru 'Shallow', m-am uitat la el şi un reporter m-a întrebat: 'Ce vezi când te uiţi la acel Oscar' şi am spus: 'Văd multă durere'. Şi nu am minţit în acel moment. Am fost violată când aveam 19 ani, în mod repetat. Am fost traumatizată în o multitudine de moduri în cariera mea de-a lungul anilor, dar am supravieţuit şi am mers mai departe, a spus ea.

La sfârşitul lunii februarie, Lady Gaga a infirmat zvonurile potrivit cărora ar avea o relaţie amoroasă cu actorul Bradley Cooper. "Oamenii au văzut acolo iubire, dar ghiciţi ceva: este exact ceea ce am vrut ca voi să vedeţi pe scenă. Acesta este un cântec de dragoste, filmul este despre o poveste de dragoste", a adăugat artista pop la emisiunea de televiziune "Jimmy Kimmel Live".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel