Am vizitat ieri muzeul Doctor Nicolae Minovici. Ianuarie este luna mea preferată pentru a vizita și revizita muzeele bucureștene. Mă atrage și zona, în sine, situată în preajma Gării Băneasa. Așa că am profitat de ocazie și după Muzeu am vizitat Gara Băneasa (sau Gara Regală) dar și biserica Sfântul Nicolae Băneasa, aflate în apropiere.
(Mereu vedeam Biserica Sfântul Nicolae Băneasa din viteza mașinii, undeva în stânga sus pe Șoseaua București-Ploiești, sensul spre Ploiești. Imboldul de a o vizita mi l-a dat Petru Popescu, pentru că a menționat-o în romanul său Prins, pe la începutul cărții, când inginerul se plimbă terapeutic prin nordul Bucureștiului și vede diverse locuri printre care și vechea și prețioasa biserică ctitorită de familia poetului Ienăchiță Văcărescu, care construise și un conac)
Muzeul de Artă Populară Nicolae Minovici se distinge prin arhitectură și poziționare, opera arhitectului Cristofi Cerchez (1872-1955). Este o construcție care îți fură privirea și te oprește în loc. Ți-ai dori să locuiești în ea și să-ți inviți prietenii la masă. Apoi, revii cu picioarele pe pământ și spui: ce bine că există un astfel de muzeu. Vila a fost ridicată la începutul secolului XX, în 1905, tocmai pentru a fi muzeu. Doctorul Nicolae Minovici (1868- 1941) a avut această ambiție de a lăsa în urma sa un loc valoros cultural, în care să se păstreze identitatea noastră de neam. În ograda sa o minunată livadă bucură ochii vizitatorului. Ghidul, care a fost foarte amabil, ne-a spus că la vremea respectivă livezile se întindeau chiar și pe locul actual al Casei Presei Libere, aflată nu foarte departe.
Despre Nicolae Minovici se mai poate spune că este fratele faimosului legist Mina Minovici (1858-1933). În timp ce mă plimbam prin muzeu, mă gândeam la faptul că amândoi au murit în perioada interbelică și n-au mai apucat să vadă ororile de după, în care omul a devenit nu lup pentru om, ci mult mai rău de atât. Într-adevăr, au existat oameni care au lăsat ceva în urma lor și frații Minovici, de origine macedoneană / sârbească sunt exemplari.
Prea multe n-am să vă mai spun despre Muzeul Nicolae Minovici tocmai pentru a vă încuraja să-l vizitați. El a fost redeschis în 2017, iar autoritățile merită felicitate. Tot ce mai trebuie este să se re-învechească, în sens bun, iar asta numai meșterul timp și ochii copiilor care îi vor trece pragul o vor putea face.
Pe terasă este un mozaic deosebit, iar la plecare am cumpărat un magnet cu imaginea lui. În interior este și o capelă care are obiecte bisericești deosebite, colecționate dintr-o veche biserică dezafectată. Și printre frumoasele și caldele tablouri expuse, există cinci picturi realizate de Nicolae Minovici, care a studiat Belle-Arte, după absolvirea bacalaureatului în 1891. Un alt fapt interesant este că titlul său de doctor în medicină a fost obținut cu lucrarea „Tatuajele în România” care se află expusă în muzeu, la parter.
Timp de trei decenii, între 1906-1936, muzeul a funcționat cu circuit închis. Din când în când Nicolae Minovici venea în comuna Băneasa, departe de tumultul Bucureștilor, pentru a studia și a se relaxa. L-a donat apoi Primăriei Comunei Bucureștilor, așa cum de altfel a făcut și cu averea sa. Era un adevărat mecena care a dat burse elevilor, i-a ajutat pe oameni să cape de diverse necazuri cauzate de sărăcie și ca un fapt impresionant, a fost ales primarul comunei Băneasa fără să candideze. Oamenii îl respectau foarte mult.
La Biserica Sfântul Nicolae Băneasa se află și mormintele unor protopopi, printre care unul dintre ei care se numește Sebastian Vlădescu (1907 – 1963).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
