La Jocurile Panamericane 2019 de la Lima au fost depistate şapte cazuri de dopaj

Organizaţia sportivă Panam Sports a anunţat că în timpul Jocurilor Panamericane 2019 de la Lima au fost depistate cel puţin şapte cazuri de dopaj, iar sportivii implicaţi au fost descalificaţi şi li s-au retras medaliile în trei cazuri, relatează EFE.

Lista sportivilor dopaţi îi cuprinde pe Audry Joel Perez şi Osvaldo Manuel Abreu, ambii din Republica Dominicană, Brian Paredes (Peru), Narlyn Mosquera (Columbia), Jean Perez Faure (Porto Rico), Rafaela Silva şi Kacio Fonseca, ambii din Brazilia.

Perez şi Abreu, componenţi ai selecţionatei dominicane de baseball, au fost testaţi pozitiv la steroidul oxandrolon şi respectiv la clenbuterol. Paredes, jucător de handbal, a fost pozitiv la steroidul boldenon, în timp ce Mosquera, un baschetbalist, a trişat cu oxandrolon şi estanozolol. Perez Faure, jucător de bowling, a fost depistat cu diureticul clortalidon, ciclistul Fonseca cu anabolizantul LGD-4033, iar judoka Silva cu bronhodilatatorul fenoterol.

Toţi aceşti sportivi au fost descalificaţi, rezultatele anulate şi trei dintre ei au pierdut şi medaliile.

Brazilia a pierdut o medalie de bronz la ciclism pe velodrom, în proba de viteză pe echipe, din care făcea parte Fonseca, şi una de aur cucerită la categoria 57 kg de judoka Rafaela Silva. Porto Rico a rămas fără medalia de aur în proba de dublu la bowling, din cauza testului pozitiv al lui Perez Faure.

În total, au fost depistate 15 rezultate analitice pozitive şi au fost deja programate audieri pentru alţi cinci sportivi în zilele de 3 şi 4 octombrie, în timp ce în alte trei cazuri se aşteaptă contraexpertiza solicitată de sportivi.

În perioada Jocurilor Panamericane 2019 (26 iulie - 11 august) de la Lima, Programul de control antidoping a colectat 1.843 de probe de urină şi 252 probe de sânge, care au fost analizate de Laboratorul antidoping de la Montreal, acreditat de AMA/WADA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel