Urmărește emisiunea live


La adăpostul public Bârlad câinii nu latră! Întrebare DUREROASĂ pentru ”un premier iubitor de animale” - FOTO

O vizită la adăpostul de animale din Bârlad îți va lăsa un gust amar, prea amar, în fața nenorocirii pe care o vezi printre gratiile de oțel ale cuștilor câinilor ținuți aici.

Concluzia aparține unei iubitoare de animale, care a fost acolo și a postat pe Facebook concluziile, însoțite de câteva fotografii:

”Dacă primul adăpost vizitat astăzi la Bârlad ne-a binedispus prin starea pe care ne-au transmis-o cățeii veseli, bine îngrijiți și grași, cazați în țarcuri curate, vizita la Adăpostul public din Bârlad ne-a intristat profund”, scrie Ioana Rosenberg, cea care a semnalat neregulile de acolo.

”Dincolo de mizeria de nedescris și obrăznicia angajatului (singurul care se afla acolo la momentul vizitei), am fost surprinși să constatăm că există un adapost în care câinii sunt atât de terifiați încât nu latră. Zac lipiți de plasele țarcurilor sau de pereții cotețelor, în propriile fecale. Nu am mai văzut nicăieri așa ceva.

Nu stiu ce metode de "îmblânzire" folosește dl. med. vet. Păun, bătaia, petardele sau pur și simplu omorărea căinilor sub ochii celorlalți, dar eu căini așa traumatizați nu am mai văzut în viața mea”, este remarca dureroasă pe care iubitoarea de animale a făcut-o. 

În continuarea mesajului, Ioana Rosenberg amintește de faptul că situația i-a prezentat-o inclusiv primarului PNL al Bârladului:

”Îi repet dlui primar #DumitruBoros ce i-am spus și dimineață, prin viu grai: Să vă fie rușine! Să vă fie rușine că decontați sume fabuloase pentru maltratarea și măcelărirea unor animale! Să vă fie rușine că obligați iubitorii de animale să participe la acest măcel prin faptul că îl finanțați din banii lor de taxe și impozite”.

În finalul postării sale, Rosenberg îi adresează o întrebare prim ministrului Ludovic Orban, ce este și președintele Partidului Național Liberal:

Dle #Premier #Orban, nu credeți că trebuie să curățați #PNL de astfel de elemente?! Așa arată #RomaniaNormala condusă de un premier iubitor de animale?!”


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel