Urmărește emisiunea live


EXCLUSIV  L-au buzunărit pe Dumnezeu. Ei sunt barbarii României de astăzi

Drapel
Drapel

„Năvălesc nu barbarii din alte continente ci, de jos în sus, derbedeii (noștri)" – scria N. Steinhardt în 1937.

Nu sunt nici urmași de agatîrși, nici de ostrogoți, nici măcar de huni. Sunt barbarii României de astăzi. Nu sunt doar hoți, ci profanatori de ce e mai scump pentru oamenii între care trăiesc. Aflăm că, în perioada Crăciunului, niște pîngăritori de morminte au vandalizat locul unde își doarme somnul de meci unul din marii eroi ai Craiovei: Ilie Balaci, urcat la ceruri în 21 octombrie anul trecut.

Au furat un brăduț de plastic și cîteva globuri, costînd 20 și, respectiv, 10 lei lei bucata. Au jefuit un sfînt suit deja în calendarele veșnice ale României dintotdeauna. I-au buzunărit și pe Dumnezeu și pe îngerii Lui care vor fi avut alte treburi decît să-l păzească pe Ilie de niște indivizi fără căpătîi. Nu-ți tremură mîna, n-ai o pietricică pe suflet, nu ți-e teamă de judecățile pămîntești și cerești? Cu ce te alegi după ce ai șterpelit un brăduț și cîteva globuri? Specia aceasta de violatori de lucruri sfinte a îmbobocit după '89 cînd, nu-i așa ?, cu mic cu mare, înțelepții cu dobitocii, comuniștii bătrîni cu tinerii vestitori ai democrației, lupul și căprioara și-au luat porția de libertate. Numai că libertatea asta s-a lăbărțat, și-a trădat sensul și a ajuns astăzi un alibi pentru tot soiul de nemernicii. A înjura de mamă pe cineva stă sub pavăza libertății de exprimare. A prădui prin cimitire a născut o breaslă specială de nelegiuiți profesioniști. Nu poți lăsa cîteva flori ori o candelă la mormîntul celor dragi pentru că fac pași în cîteva ceasuri. Orice lumînare trebuie încuiată într-un suport de fier prins în beton. Nimeni nu vede, nimeni nu face nimic. Ne-am acomodat cu rele mult mai grave, așa că necinstirea cimitirelor a ajuns un mizilic.

Biserica „Sf. Dumitru" din Colentina a fost prădată

În București, la trecerea dintre ani, Biserica „Sf. Dumitru" din Colentina a fost prădată de alți ticăloși din aceeași specie. Au sustras cîteva odoare și au golit de bănuți cutia milei. I-au pungășit pe săraci în biserică. Fleacuri. Barbarizarea societății românești o face să absoarbă fără nicio opintire astfel de ticăloșii, la grămadă cu toate celelalte mizerii ce nu-i provoacă o vomă morală, dimpotrivă, izbutește să dea naștere unui efect „Placebo". Biserica tace, ignorantă ori complice.

Elitele moțăie sau absentează cu bună știință de la întîlnirea cu temele sensibile ale actualității. Autoritățile se simt confortabil sub acoperișul indolenței instituționale. Cîteva lumînărele întrețin în ultimii ani flacăra pîlpîită a recuperării unor valori naționale pe care s-a așternut praful sau sunt pomenite în derîdere. Temerarii sunt depistați, ștampilați și aruncați în groapa comună a naționaliștilor populiști. Locuitorii acestor pămînturi s-au trezit că mai pot crede în puține lucruri sfinte. Credința religioasă a fost axa de forță ce a ținut dreaptă identitatea națională în vremuri cînd se murea cu arma în mînă dacă țara stătea sub amenințare.

Societatea românească are nevoie de reazeme tari, de repere viguroase, de puncte de sprijin într-una dintre cele mai bălmăjite episoade ale istoriei sale. Nu de bigoți cu ochii cît cepele e nevoie, nu de babe care să leșine la coadă la moaștele „Sf. Parascheva", nu de pelerini zdrelindu-și coatele și genunchii ca să se tîrască la un loc de rugăciune, ci de respect și bună cumpănă din partea celor care trebuie să dea semnale de încredere unui popor dezorientat. Deocamdată asist cu amărăciune la competiția inechitabilă între cei ce pradă morminte fără a fi atinși de mîna legii și ceilalți, drept-credincioși și oameni pur și simplu normali, care așteaptă încredințări că mai sunt și sensibilități ce nu pot fi terfelite fără o pedeapsă din partea societății.

VEZI ȘI: Iohannis, declarații explozive. Chirieac: Joacă la rupere

VEZI ȘI: Klaus Iohannis, declarații explozive la început de an


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel