Kovesi revocare - CCR, verdict pentru conducerea DNA: A admis cererea

Laura Codruța Kovesi
Laura Codruța Kovesi

CCR a decis viitorul Laurei Codruța Kovesi, procuror-șef al DNA. 

Judecătorii CCR au decis ADMITEREA sesizării ministrului Justiției, Tudorel Toader. 

Decizia CCR este următoarea: A admis sesizarea lui Tudorel Toader. 

În 10 mai, CCR a rămas în pronunțare și a stabilit că astăzi, 30 mai, va lua o decizie. 

Premierul Viorica Dăncilă a cerut CCR să soluționeze conflictul juridic între Guvern și Președinție. Conflictul a fost generat de solicitarea ministrului Justiției, Tudorel Toader, de revocare a procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, cerere pe care președintele României, Klaus Iohannis, a refuzat-o. 

Tudorel Toader a declarat în fața judecătorilor CCR că refuzul președintelui Klaus Iohannis de revocare a Laurei Codruța Kovesi a fost motivat de lipsa oportunității politice, iar acesta este de natură să creeze un blocaj instituțional. Tudorel Toader a susţinut că în raportul pe care l-a întocmit a adus argumente de natură juridică şi managerială în favoarea revocării, în timp ce şeful statului a adus argumentul lipsei de oportunitate.

Argumentele lui Tudorel Toader:

Ministrul are autoritatea asupra procurorilor, pe care i-o conferă articolul 132 din Constituţie, ministrul Justiţiei are instrumentele (...), are criteriile de evaluare a activităţii manageriale şi celelalte criterii. Spre deosebire, preşedintele României nu are nicio autoritate asupra procurorilor conferită de Constituţie, nu are instrumentele de evaluare a activităţii profesionale, manageriale. (...) Considerăm noi că lipsa unei intervenţii la nivelul dumneavoastră pentru eliminarea acestui blocaj, pentru preîntâmpinarea pe viitor a unor blocaje asemănătoare, ar fi de natură să acrediteze şi să susţină ideea potrivit căreia oricând, în orice împrejurare, indiferent de motive, politice, discreţionare, preşedintele României ar putea să refuze să dea curs unei proceduri legale, blocând-o la jumătatea parcursului. 

Argumentele consilierului prezidenţial Simina Tănăsescu: 

Situaţia prezentată în sesizare nu constituie un conflict juridic de natură constituţională. Prin urmare, vă rog să respingeţi cererea ca inadmisibilă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel