Urmărește emisiunea live


Kovesi, procuror european. Ce scriu francezii despre mișcarea lui Macron

Jurnaliștii francezi de la Le Point scriu despre numirea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror șef european.

Francezii amintesc că Laura Codruța Kovesi ajunsese în finală pentru această numire cu Jean-Francois Bonhert, candidatul francez. Având în vedere că Bonhert era sprijinit de Consiliul European iar Kovesi de Parlamentul European, o decizie cu privire la numire părea imposibilă, scriu cei de la Le Point. 

Cu toate acestea, decisivă s-a dovedit mișcarea președintelui Francez Emmanuel Macron care a decis în cele din urmă să îi lase culoar liber Laurei Codruța Kovesi după ce l-a numit pe Bonher într-o funcție de conducere în Franța. „Pe scurt, Franța s-a retras din jocul de la Bruxelles”, scriu francezii.

Macron a ezitat câteva luni

În ceea ce privește numirea Laurei Codruța Kovesi, Le Point consideră că „nu este o alegere proastă”. Jurnaliștii francezi amintesc că Kovesi e o figură a luptei împotriva corupției din România care a fost pusă sub acuzare în martie, dar o citează pe fosta șefă a DNA care a adăugat la vremea respectivă: „E o măsură de intimidare și hărțuire a celor din sistemul judiciar care și-au făcut treaba”. Francezii amintesc că Guvernul român a încercat din răsputeri să îi blocheze candidatura Laurei Codruța Kovesi iar numirea în funcția de procuror șef european se datorează mobilizării unor state europene și a grupului PPE.

Le Point mai scrie că Macron a ezitat câteva luni să îl ”scoată din competiție” pe Bonhert care, pe hârtie, părea mai calificat cel puțin în ceea ce priește domeniul terorismului, însă în ceea ce privește frauda, Kovesi are toate calitățile necesare pentru această funcție.

Noua instituție, Parchet European, va acoperi aproximativ 20 de state membre. Lipsesc Danemarca, Irlanda, Suedia, Ungaria, Polonia și, desigur, Marea Britanie care urmează să părăsească uniunea. Instituția va fi operațională din noiembrie 2020. Procurorul european va putea iniția urmărirea penală și va putea conduce chiar și investigarea, ceea ce este în prezent Olaf nu poate face. Cei cercetați vor fi aduși în fața instanțelor naționale și nu în fața Curții Europene de Justiție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.3.1
pixel