Kovesi, declarațiile bombă ale dimineții despre PROTOCOALELE cu SRI

Codruța Kovesi, Monica Macovei, Traian Băsescu, Daniel Morar
Codruța Kovesi, Monica Macovei, Traian Băsescu, Daniel Morar

Laura Codruța Kovesi, actual procuror-șef al DNA, face declarații marți dimineață, la Europa FM. 

Iată declarațiile șefei DNA: 

- Cu dl Morar am avut mai multe convorbiri telefonice, era firesc, nu doresc să intru în polemică cu dânsul, sunt convinsă că a vrut să lămurească într-un anumit fel lucrurile, au trecut șase ani de la momentul la care dumnealui nu a mai deținut funcția de procuror șef al DNA și probabil sunt detalii pe care dumnealui nu și le mai amintește exact. 

Dovezi scrise ale colaborării cu SRI

- Protocolul care a fost semnat în 2009 cu SRI a fost aplicat în DNA. El a fost comunicat în DNA imediat după semnare. Cu aprobarea procurorului-șef al Direcției- Daniel Morar- s-a dispus multiplicarea și s-a comunicat tuturor procurorilor din subordine, pentru luare la cunoștință, ulterior ei au aplicat acest protocol, sunt în arhiva instituției numeroase adrese semnate chiar de către dl Morar, trimise la SRI în temeiul protocolului, deci EXISTĂ DOVEZI SCRISE CĂ ACEST PROTOCOL S-A APLICAT. 

DNA ar fi vrut comunicare directă cu SRI, nu prin PÎCCJ

- Singura observație pe care a făcut-o DNA la momentul încheierii protocolului nu au vizat legalitatea protocolului, ci DNA dorea un protocol direct cu SRI, iar comunicarea cu SRI să nu se facă prin procurorul general, ci în mod direct. 

Morar, procuror general din 2012, ar fi putut dispune denunțarea protocolului cu SRI

- Cred că trebuie să spun că atunci când mi-a încetat mandatul de procuror general, dl Morar a fost delegat în funcția de conducerea a Ministerului Public și a exercitat atribuțiile de procuror general din octombrie 2012, deci dacă acest protocol ar fi avut dispoziții în contradicție cu legea, ar fi dispus denunțarea acestui protocol. 

- Acest protocol era secret față de terțe persoane, nu față de procurorii din DNA și din Ministerul Public. S-a constituit un grup de lucru, a elaborat un proiect de protocol, care a fost distribuit tuturor structurilor de Parchet. În 2009, lucrau cam 2.500 de procurori în România, toți au citit protocolul, au făcut observații scrise, unele au fost inserate în protocol. Acest protocol a fost aplicat de mii de magistrați. Nimeni nu a făcut observații că nu ar fi legal. 

- EXISTAU TREI PROTOCOALE ANTERIOARE SEMNATE CU SRI și anume: un protocol semnat în 2003 între DNA și SRI, denunțat prin acest protocol din 2009, mai exista și un alt protocol semnat de către Parchetul General și SRI și un al treilea protocol semnat de Parchetul Curții de Apel și SRI. Deci aveam trei protocoale anterioare anului 2009 semnate cu SRI de structuri de parchet diferite care conțineau reguli diferite. Nu înțeleg de ce nu au fost desecretizate și protocoalele anterioare. ACEST PROTOCOL NU A FOST O NOUTATE. Mai mult decât atât, pentru că aplicarea legii se făcea diferit și s-a simțit nevoia armonizării procedurilor, mai multe instituții din sistemul judiciar au semnat astfel de protocoale cu SRI. Nu era o noutate la nivelul anului 2009 să ai un protocol de colaborare cu SRI. 

- Ca și procurorul general, eu nu i-am trimis acest protocol președintelui Traian Băsescu. Nici dlui Iohannis nu i-am trimis acest document. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel