Urmărește emisiunea live


Kovesi, îndrăgostită de Ghiță? Gabriel Oprea: Sunt un tip mai rigid

Gabriel Oprea
Gabriel Oprea

Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, la Târgovişte, că nu a auzit că Laura Codruţa Kovesi ar fi fost îndrăgostită de Sebastian Ghiţă, adăugând că nu discutau astfel de subiecte.

"Nu. N-am auzit aşa ceva. Nu discutam astfel de subiecte. Sunt un tip ceva mai rigid, poate am devenit şi eu mai înţelept să fiu mai comunicativ. N-aveam timp de aşa ceva. Munceam de dimineaţa până seara, să ştiţi. Dacă auzeam, spuneam acolo unde am fost chemat. Să ştiţi un lucru, eu nu vorbesc de întâlniri private şi în sufrageria lui Oprea, ca să ştiţi, a fost o întâlnire privată, a fost o masă", a spus Oprea, întrebat de un jurnalist despre declaraţia lui Victor Ponta că Kovesi ar fi spus că îl iubea pe Ghiţă.

Liderul UNPR a mai spus că persoanele care la întâlniri informale discutau despre arestări sau lucruri de genul acesta ar trebui să răspundă în faţa Justiţiei. De asemenea, el a subliniat că "nu s-a tras de şireturi" cu Florian Coldea, fostul director adjunct al SIE, dar a avut o relaţie mai apropiată cu George Maior, fostul şef al SRIS.

"Nu eram prieteni"

"Am fost la Apărare, la Interne, m-am ocupat de securitate naţională, eu faţă de Laura Codruţa Kovesi şi de Coldea e diferenţă de 11-12 ani. El (Coldea, n.r.) era secretar de stat, eu eram ministru. Şi am spus-o franc: nu m-am tras de şireturi cu el, nu eram prieteni. Normal că te întâlneşti, la întâlniri informale, cum şi voi ziariştii vă întâlniţi, la ziua cuiva. Eu nu am tăiat nici porcul... Da, am stat la masă, am discutat. Dacă cei care au discutat în acele discuţii despre arestări sau despre alte lucruri, eu cred că trebuie să răspundă în faţa Justiţiei. Eu nu am auzit aşa ceva şi n-am participat la aşa ceva (...). Deci n-am avut prietenii. Poate cu Maior, îl ştiam de la PSD, am fost colegi, cu el cred că mă trăgeam şi de şireturi", a spus Gabriel Oprea.

Prezent la Târgovişte, împreună cu Anghel Iordănescu, Gabriel Oprea s-a întâlnit cu membri şi simpatizanţi ai UNPR.

"Eu sunt convins că UNPR are viitor politic, am mai făcut acest lucru. Am ajuns de la zero... Ştiţi cum am făcut partidul ăsta? Eram ministru de Interne în 2008 şi l-am numit pe Ardelean şef la DGIPI, nu îl cunoşteam, l-am numit ca profesionist. Şi atunci mi-au cerut de la PSD să plec ori eu ori să îl dau afară. Nu l-am dat şi am plecat eu. Am fost primul parlamentar independent, lângă mine a venit Iordănescu şi am făcut UNPR de la zero (...). Am ajuns la 12%", a mai spus Gabriel Oprea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel