Kovesi, audiată la Bruxelles. Norica Nicolai, întrebări cheie pentru fosta șefă DNA

Kovesi
Kovesi

Laura Codruța Kovesi, alături de ceilalți doi candidaţi pentru primul post de procuror-şef european pentru infracţiuni împotriva bugetului Uniunii Europene vor fi audiaţi, marţi, la Bruxelles, în comisiile pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) şi control bugetar (CONT) ale Parlamentului European. Europarlamentarul Norica Nicolai a explicat ce întrebări i-ar adresa fostei șefa DNA dacă ar face parte din comisie.

Eu aș întreba-o pe doamna Kovesi dacă standardele democratice europene îi permit să indice structuri care nu au niciun fel de competență conform legii în urmărirea penală, așa cum a acceptat dânsa prin protocoalele secrete și a implicat SRI dincolo de lege și de prevederile constituționale care sunt foarte clare.

Aș întreba-o dacă dorește să impună acest comportament și în Uniunea Europeană așa cum a reușit, din păcate, cu sprijinul clar al unor lideri politici să o facă timp de zece ani, în România, a spus Norica Nicolai, printr-o transmisiune de la Bruxelles, pentru România TV.  

Norica Nicolai este de părere că votul de la Bruxelles este unul politic. 

În opinia mea, votul va fi foarte determinat politic în raport de interesele deputaților. Să nu uităm că este o funcție care va fi importantă pentru mandatul următor, în 2020 începem. Fondurile europene sunt o preocupare și bugetul Uniunii Europene sunt o preocupare. Fiecare stat va încerca să își impună un candidat care să fie echilibrat și echidistant. Astfel că și Franța și Germania au șanse egale, a adăugat Nicolai. 

Vezi și: Kovesi, șefă peste o "instituție ineficientă". Norica Nicolai: Se va vedea foarte clar

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel