Klaus Iohannis, nouă sesizare la CCR

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a trimis, joi, CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică şi pentru trecerea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Instituţiei Prefectului - judeţul Bacău, în domeniul public al judeţului Bacău.

Prin modul în care a fost adoptată, legea dedusă controlului de constituţionalitate încalcă prevederile art. 61 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 75 din Constituţie. Totodată, prin conţinutul normativ, legea contravine art. 1 alin. (4) şi alin. (5), art. 136 alin. (3) şi alin. (4), precum şi art. 147 alin. (4) din Constituţie', spune Iohannis în sesizare. Şeful statului arată că Parlamentul i-a transmis această lege spre promulgare pe 10 iulie. El menţionează că din fişa prezentată de Senat nu rezultă dacă în ceea ce priveşte această iniţiativă legislativă comisia sesizată de Biroul permanent a emis sau nu un punct de vedere.

Preşedintele Iohannis consideră că amendamentele adoptate de Camera Deputaţilor modifică substanţial obiectul de reglementare al legii adoptate de Senat, aducând chiar o modificare a regimului general al transferului domenial al bunurilor proprietate publică, contrar scopului iniţial al legii. 'Apreciem că introducerea unor modificări care vizează regimul general al transferurilor domeniale ale bunurilor proprietate publică în Cameră decizională, în condiţiile în care atât intenţia iniţiatorilor, cât şi forma adoptată de Senat vizau strict transferul unui bun imobil şi a terenului aferent din domeniul public al statului în domeniul public al judeţului Bacău, reprezintă o încălcare a principiului bicameralismului prevăzut de art. 61 alin. (2) prin raportare la art. 75 din Constituţie', subliniază Iohannis. Şeful statului mai susţine că legea a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 75 din Constituţie coroborate cu cele ale art. 61 alin. (2) din Legea fundamentală.

Potrivit acestuia, completarea actului normativ, în sensul adăugării posibilităţii trecerii unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale prin lege, fără a se face distincţie după cum bunurile sunt proprietate publică exclusivă sau neexclusivă, face ca norma să fie neclară şi lipsită de precizie şi previzibilitate. 'În plus, această normă poate fi interpretată în sensul în care şi un bun care nu face obiect exclusiv al proprietăţii publice ar putea fi transferat din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale prin lege, acest lucru fiind contrar art. 1 alin. (4) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, aşa cum instanţa constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa. Din acest motiv, apreciem că reglementarea incompletă din conţinutul art. I - fără menţionarea condiţiilor în care un astfel de transfer poate fi făcut prin lege - încalcă exigenţele de calitate a legii instituite de art. 1 alin. (5) din Constituţie, reprezentând şi o încălcare a separaţiei puterilor în stat, contrar art. 1 alin. (4) din Constituţie, în condiţiile în care s-ar permite legiuitorului să transfere bunuri ut singuli care nu fac obiect exclusiv al proprietăţii publice, încălcându-se competenţa Guvernului de a adopta o hotărâre de Guvern în acest sens', apreciază Iohannis.

Ce mai transmite Iohannis

Şeful statului arată că prin soluţia legislativă propusă rezultă că imobilul şi terenul trec din proprietatea statului în cea a judeţului Bacău, motiv pentru care statul nu poate constitui simultan şi un drept de administrare, întrucât, după transmitere, nu mai este proprietarul bunurilor respective. 'În consecinţă, un drept de administrare asupra unui bun aflat în domeniul public al judeţului Bacău va trebui constituit potrivit dispoziţiilor art. 867 alin. (1) din Codul civil, prin hotărâre a Consiliului Judeţean. Pentru aceste motive, soluţia legislativă aleasă de Parlament contravine art. 136 alin. (4) din Legea fundamentală, care consacră la nivel constituţional modalităţile de exercitare a dreptului de proprietate publică', menţionează el. Preşedintele Iohannis solicită CCR să declare această lege neconstituţională în ansamblul său. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel