Klaus Iohannis, MEDALIAT în plin scandal cu ordonanțele

Klaus Iohannis a primit Medalia Sf. Gheorghe în cadrul unui eveniment organizat de Opera 'Semper' din Dresda, 'pentru angajamentul său politic continuu în favoarea proiectului european şi a valorilor sale'

Distincţia i-a fost conferită vineri.

'Primesc această Medalie în numele întregii Românii şi o dedic prieteniei româno-germane, pe care o preţuim foarte mult. Numele Medaliei care mi-a fost înmânată - Sfântul Gheorghe - poartă o simbolistică aparte. Pilda Sfântului Gheorghe trimite, în plan ideatic, la lupta pe care statele democratice o duc în contextul european şi internaţional actual complicat', se arată în mesajul transmis organizatorilor de către preşedinte.

Şeful statului a subliniat cu acest prilej că Europa trebuie să arate lumii o faţă politică mai determinată şi mai angajată în soluţionarea problemelor cu care se confruntă, pentru apărarea fundamentelor proiectului european şi ale democraţiilor liberale.

'Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să asumăm responsabilitatea acestei lupte. Datorăm acest efort predecesorilor noştri, care au pus bazele comunităţii paşnice, libere şi prospere care este Europa de astăzi, dar şi generaţiilor următoare, care vor trăi în lumea de mâine. Europa înseamnă democraţie, pluralism, toleranţă, diversitate. Uniunea Europeană înseamnă libertate şi responsabilitate! Toate acestea sunt atuuri, nu slăbiciuni. (...) Soluţia ţine de noi toţi şi constă în angajarea pe calea solidarităţii şi a unităţii, în mod pragmatic şi credibil', a adăugat Klaus Iohannis în mesajul său. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel