Kids Snow Fest, Predeal. Distracţia de sâmbătă pe pârtia Clăbucet

Kids Snow Fest va avea loc sâmbătă pe pârtia Clăbucet din Predeal, judeţul Braşov.

Copiii aflaţi sâmbătă, în staţiunea Predeal, vor putea participa la o serie de concursuri şi activităţi distractive pe pârtia Clăbucet din staţiune, în cadrul evenimentului Kids Snow Fest, concursurile fiind răsplătite cu premii, a declarat, pentru Agerpres, directorul Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică Predeal, Marius Cătălin Câmpeanu.

Staţiunea este plină de copii. A fost o vacanţă foarte frumoasă pentru cei aflaţi la Predeal şi dorim ca şi sfârşitul ei să fie la fel. Activităţile încep pe pârtia Clăbucet, sâmbătă, la ora 11,00. Invitaţii evenimentului sunt trupa Oaki din Braşov, care va organiza împreună cu copii activităţile de pe pârtie, a spus Câmpeanu.

Condiţiile de schiat sunt foarte bune la Predeal, stratul de zăpadă măsurând între 60-70 de centimetri pe pârtie şi 20 de centimetri în staţiune. Vineri a nins toată ziua şi s-a aşternut un strat nou de zăpadă. Instalaţiile pe cablu funcţionează la întreaga capacitate, iar nocturna cu care este dotată pârtia va funcţiona până la ora 21,00, potrivit sursei citate.

[citeste si]

Şi la Poiana Braşov se schiază în condiţii foarte bune pe toate pârtiile domeniului schiabil. Toate instalaţiile pe cablu funcţionează, cu excepţia teleschiurilor Kanzel şi Subteleferic. Stratul de zăpadă pe pârtii măsoară între 50 şi 100 de centimetri, în partea superioară a Masivului Postăvarul. Salvamontiştii le recomandă schiorilor să poarte casca şi protecţie de coloană, să îşi aleagă nivelul de dificultate al pârtiei în funcţie de pregătirea fizică şi tehnica pe care o au şi să adapteze viteza la condiţiile meteo şi la fluxul de schiori de pe pârtie. AGERPRES / (AS - autor: Jana Pintili, editor: Marius Frăţilă)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel