Kevin Spacey, pus sub acuzare. Cum a pledat actorul

Kevin Spacey a fost inculpat oficial luni pentru agresiune sexuală de către un judecător de la tribunalul din Nantucket, statul Massachusett, actorul pledând nevinovat la acest cap de acuzare care îi poate aduce o condamnare la cinci ani de închisoare, relatează AFP. 

Judecătorul Thomas Barrett, de la tribunalul Nantucket (Massacusetts), a dispus, după audierea în instanţă, ca actorul să fie lăsat în libertate pe cauţiune. Actorul nu a luat cuvântul în timpul şedinţei, dar a pledat nevinovat prin intermediul avocaţilor săi. Judecătorul a dispus îndeplinirea unei singure obligaţii pe perioada controlului judiciar şi anume interzicerea contactării presupusei victime sau a apropiaţilor acesteia. Data următoarei audienţe a fost stabilită pentru 4 martie. Vedeta din House of Cards solicitase să fie reprezentat prin intermediul avocaţilor, însă judecătorul a refuzat, obligându-l să se înfăţişeze luni dimineaţă la tribunal. Acuzaţiile vizează un presupus incident dintr-un restaurant din Nantucket, produs în iulie 2016, după cum a precizat într-o declaraţie procurorul Michael O'Keefe la 24 decembrie. Anul trecut, la o lună după deschiderea cazului, mama presupusei victime a organizat o conferinţă de presă în care l-a acuzat pe Spacey că i-a agresat sexual fiul după ce i-a cumpărat alcool. Fiul ei, la acel moment în vârstă de 18 ani, nu avea vârsta legală - de cel puţin 21 de ani - pentru a putea consuma alcool în statul american Massachusetts.

Cum s-a apărat Spacey


În ziua în care a fost anunţată inculparea sa, Spacey s-a apărat de acuzaţii într-un bizar videoclip apărut pe YouTube, în care actorul împrumută vocea lui Frank Underwood, personajul pe care l-a interpretat în serialul 'House of Cards'. 'Dacă nu am plătit pentru lucruri despre care ştim amândoi că le-am făcut, atunci cu siguranţă nu voi plăti pentru lucruri pe care nu le-am făcut', a declarat starul american, adresându-se telespectatorilor. Acuzaţia din Nantucket este pentru moment singura care a mers până la inculparea lui Kevin Spacey, însă alte anchete au fost demarate contra starului de cinema în urma unor plângeri similare, la Los Angeles şi Londra, unde artistul american a fost director al teatrului Old Vic timp de 11 ani. Kevin Spacey a fost concediat din distribuţia serialului 'House of Cards' şi din cel mai recent film regizat de Ridley Scott, 'All The Money In The World', în care a fost înlocuit in extremis de Christopher Plummer.

VEZI ȘI:

Kevin Spacey, acuzații grave. Maseur, agresat de actor: atingeri nepotrivite

Kevin Spacey revine pe ecrane, după marele scandal

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel