MOȚIUNE CENZURĂ, EȘEC. Hunor (UDMR) anunță adevăratul război

Kelemen Hunor
Kelemen Hunor

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susține că a ajuns la concluzia că în acest moment Opoziţia nu doreşte să guverneze, deoarece partidele aflate în opoziţie care au semnat moţiunea de cenzură sunt în competiţie unele cu altele.

"Luăm în considerare semnăturile de pe moţiunea de cenzură, nu ai de unde să iei aceste voturi, matematic, în rest se poate discuta. Pe de altă parte, nu ai un element important: programul de guvernare, propunerea de premier asumat de toţi cei care au semnat moţiunea de cenzură şi miniştrii. Din acest punct de vedere, este un impas. Singur am ajuns la concluzia că în acest moment Opoziţia nu doreşte să guverneze pentru că sunt în competiţie unii cu alţii şi de aceea probabil nu reuşesc. Fiecare are un program de guvernare, dar nu poţi să mergi cu trei programe de guvernare şi un prim ministru. Din acest punct de vedere, acum în decembrie şi modul în care a fost depusă moţiunea de cenzură, mi-e greu să cred că se poate depăşi această fază de problemă matematică şi problema de fond a moţiunii de cenzură", a afirmat Kelemen Hunor.

'Partidele din opoziţie nu pot guverna împreună'

"Am impresia că această concluzie a mea este o concluzie corectă. Sesiunea şi moţiunea, dar de guvernat în acest moment împreună nu pot guverna, nu vor guverna. Nu vor şi nu pot, pentru că există această competiţie în rândul Opoziţiei. Dacă USR îl acceptă pe Ludovic Orban premier, atunci acceptă că PNL este prima forţă, iar dacă este invers, atunci PNL acceptă", a menţionat liderul UDMR.

El a afirmat că a avut o discuţie cu preşedintele PNL, Ludovic Orban, pe această temă. "A fost o discuţie mult mai bună decât discuţiile anterioare, chiar foarte relaxat am discutat şi mi se pare firesc să discutăm. Dialogul nu a stricat nimănui somnul", a adăugat Kelemen Hunor.

Întrebat despre poziţia UDMR privind moţiunea de cenzură, liderul UDMR a precizat că decizia va fi luată la şedinţa grupurilor parlamentare reunite.

"La noi există o conducere colectivă, mâine ne vom întâlni în şedinţa grupurilor reunite şi vom lua o decizie, nu voi lua singur decizia", a mai spus liderul UDMR.

Moţiunea de cenzură intitulată "Ajunge! Guvernul Dragnea - Dăncilă, ruşinea României!", semnată de 163 de parlamentari, urmează să fie dezbătută şi votată în şedinţa de joi.

Vezi și: Susținere Cabinet Dăncilă. Kelemen Hunor: "Lucrurile nu s-au schimbat în mod esenţial"

Kelemen Hunor a răbufnit: E o porcărie!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel