Kelemen Hunor: Garantez voturile noastre la moțiunea de cenzură

Kelemen Hunor
Kelemen Hunor

Kelemen Hunor a declarat, miercuri, că va încerca să blocheze legea privind alegerea primarilor în două tururi prin susținerea moțiunii de cenzură inițiate de PSD. El crede că vor exista suficiente voturi pentru a atinge pragul de 233 de voturi necesare pentru a demite Guvernul.

"Eu în acest moment pot să garantez voturile noastre, despre alte voturi nu pot vorbi, dar eu cred că sunt șanse foarte bune să existe încă șapte-opt voturi, ca să avem 233 de voturi și atunci sigur, deschidem procedura constituțională spre anticipate", a afirmat Kelemen Hunor la RFI.

Calculele pentru ca moțiunea de cenzură să treacă sunt promițătoare, consideră liderul UDMR, care face apel la cei ce își doresc alegeri anticipate să voteze pentru a demite Executivul.

"Cei care nu sunt de acord nici cu forma, nici cu fondul intervenției Guvernului cu mai puțin de șase luni înainte de alegerea primarilor, alegerile locale, sunt obligați să susțină o moțiune de cenzură, fiindcă nu există altă posibilitate de a bloca intrarea în vigoare a acestui proiect de lege. Eu cred că vor fi suficiente voturi, fiindcă nu există argumente serioase, nu există nici soluția politică necesară pentru a schimba reguliile jocului cu cinci luni, cu patru luni înainte de a începe campania electorală. Nu este acceptată o astfel de inițiativă. Noi am spus de la bun început că nu vom susține acest demers și vom încerca să blocăm, eu cred că va trece moțiunea de cenzură", a spus acesta, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel