Karlovy Vary 2019. Iubiri răsplătite

Corespondență de la Magda Mihăilescu / 03 iul 2019 / 09:11
Marele cineast egiptean Youssef Chahine pe platou Foto: Servis Festival Karlovy Vary
Descriere foto: Marele cineast egiptean Youssef Chahine pe platou Foto: Servis Festival Karlovy Vary

Un festival de anvergură are, pe lângă meritele de a-ți oferi o oglindă a mișcărilor din lumea de azi a filmului, și talentul de a te pune în încurcătură. Altfel spus, de a-ți crea bătăi de cap aunci când, în mod fatal, trebuie să alegi. 

Uneori, ești nevoit să tai în carne vie pentru a avea o agendă revelatoare în materie de noutăți și, deopotrivă, bună să-ți satisfacă și unele mici și nevinovate curiozități. Lucrurile se complică atunci când trecutul face concurență prezentului, când istoria cinematografului este așezată pe soclul ce i se cuvine. Omagiile aduse maeștrilor, însoțite de ilustrări ce beneficiază de copii remasterizate ale filmelor de altădată, sunt unul dintre punctele forte al unui festival care se respectă.

Cred că va rămâne un capitol de referință ampla retrospectivă dedicată lui Youssef Chahine (1926 – 2008), cel mai cunoscut și mai important cineast egiptean al tuturor timpurilor, organizată la această a 54-a ediție a KVIFF Profesioniști de înaltă clasă din țara gazdă și din patria celui omagiat au selecționat 11 titluri dintr-o filmografie impresionantă, ce cuprinde 42 de lung și scurtmetraje. O operă eclectică, pe măsura fascinației autorului pentru toate genurile, dramă, comedie, pelicule istorice, farse, musicaluri, uneori amestecate în aceeași operă.

Casey Affleck și-a regăsit fanii Foto: Servis Festival Karlovy Vary

Am mai avut norocul de a a prinde o retrospectivă chiar acasă la Chahine, la festivalul de la Cairo, cu 11 ani în urmă. Dar, de atunci, au avansat și tehnologia și grija pentru soarta istoriei cinematografului. Așa se face că acum, evenimentul al cărui curator a fost criticul de film egipean Joseph Fahim ne-a restituit și un film de mult așteptat de noua generație de cinefili, The Blazing Sun din 1954, în care debuta necunoscutul de numai 22 de ani, pe nume Omar Sharif.

Bineînțeles, din selecție nu putea să lipsească Gara centrală (Cairo Station -1958), vârful creației lui Chahine, influențat puternic de neorealismul italian. Modelul Stazione Termini al lui De Sica nu este departe. Ingredientele prețioase în concepția cineastului, „emoția, umorul și magia" se regăsesc din plin în poveștile unei umanități colorate, bărbați și femei ale căror destine se intersectează în spațiul și ocrotitor și trădător al unei gări. Fostul ministru al Culturii din Franța, Jack Lang, reținea, într-un remarcabil portret, farmecul și umanitatea cineastului egiptean: „Chahine e un magician.

Vezi și: EXCLUSIV Karlovy Vary 2019: Fără ură și părtinire

Cinematgraful lui e un du-te vino între orient și occident, între emigrat și năvălitor, între înăuntru și afară; e o oglindă cu două fețe. În opera sa grandioasă suflă vântul istoriei. El a știut să acorde omului locul central și să facă din cei umili niște eroi". Dincolo de bucuria filmelor, am avut și privilegiul de a ne întîlni cu nepoata de soră a marelui creator, ea însăși cineastă, documentarista Marianne Khoury, într-o discuție moderată de criticul Fahim.

Îmi permit să deschid o mai lungă paranteză pentru a evoca o primă întâlnire cu doamna Khoury, pe care o relatez doar de dragul a ceea ce spune ea despre modestie. În 2010 am făcut parte din micul juriu al criticilor internaționali invitați de festivalul din Dubai să acorde premiul pentru cel mai bun documentar. Împreună cu colegii mei am optat pentru filmul Zelal, semnat Marianne Khoury, despre care știam doar că este egipteancă. Atât. Foarte emoționată de premiul nostru (oficial se numește Fipresci, al criticii internaționale), a vrut să stea mai mult de vorbă cu noi. Nu ne-a spus nicio clipă că este nepoata celui mai mare cineast egiptean. Am reîntâlnit-o acum și, într-un fel, mi-am exprimat părerea de rău de a nu fi știut, atunci, acest important amănunt biografic. A dat din umeri:" Dacă v-a plăcut filmul meu a fost de ajuns".

Vezi și: EXCLUSIV Karlovy Vary 2019. Ghicind viitorul într-un Glob de cristal

Aici, la Karlovy Vary, ne-a povestit cu amănunte despre obsesiile celebrului său unchi de a învăța în SUA, la Pasadena, de a-și convinge familia, altfel înstărită, că merită să facă sacrificii pentru ca tânărul Jo (de la Youssef – Joseph) să-și vadă visul cu ochii. Și se pare că sacrificiile nu au fost puține, din moment ce, ne spunea doamna Khoury, când ea însăși a dorit să intre în lumea filmului, nu a îndrăznit să pronunțe cuvântul cineastă, declarând că va fi documentaristă.

Karel Och, directorul artistic, are dreptate: „Ar fi păcat să nu vedem măcar câteva dintre filmele acestei extraordinare retrospective, cea mai amplă dintre cele organizate până acum de un festival". Iubirile sunt răsplătite. În fel și chip. Cu doi ani în urmă, Casey Affleck (fratele mai mic al celebrului Ben Affleck) proaspăt deținător al unui Glob de aur și al unui Oscar pentru rolul din Manchester by the Sea, venea la Karlovy Vary, unde îl aștepta un Glob de cristal onorific.

Cadru din filmul Monstri

A fost deliciul serii inaugurale când, mulțumind președintelui Jiri Bartoska, l-a numit cu tandrețe Babouska și iar Babouska. I s-a părut cât se poate de firesc să accepte acum o altă invitație, de data aceasta în calitate de autor (pentru a doua oară) al unei drame distopice, Light of My Life, despre raporturile părinte-copil într-o lume opresivă. De altfel, la conferința de presă, a vorbit mult despre copii. Din câte se pare este serios preocupat de condiția celor mici, crescuți în familii celebre. Își cunoaște bine și locul său în lumea filmului, cu tot Oscarul și Globul de aur.

De aceea își permite să glumească pe seama sa: „Filmul Asasinarea lui Jesse James de către lașul Robert Ford, în care aveam un rol oarecum important, avea inițial trei ore. Numai că Brad Pitt murea după două ore și 28 de minute iar producătorii și-au zis că nimeni nu va mai avea chef să vadă filmul după ce Brad moare, chiar dcă eram și eu pe acolo. Așa că a fost scurtat. ...Din fericire, prima mea apariție a fost chiar una norocoasă.

Când eram puști, școala la care învățam purta numele Rosei Parks, luptătoarea afro-americană împotriva segregației. Într-o zi, a venit la noi, la un spectacol, o piesă în care eu eram un leu. Cum mi s-a rupt frumusețea de coamă și fără ea înghețam, nu mi-a rămas decât să scot niște mugete cum văzusem eu în filme. La sfârșit, Rosa Parks mi-a spus: „Mi-a plăcut cum ai răcnit". Caut mereu sentimentul trăit atunci".