Operațiunea este cu deosebire vizibilă atunci când te desparți de un festival, tragi linie și te întrebi cu ce ai rămas, dincolo de aglomerarea de titluri. De puține ori m-am întors dintr-un astfel de exercițiu, atât de repetat de-a lungul anilor, fericită că am văzut filme neconcurate de alte circumstanțe, de intruziunile chemărilor politice, ale activismului de moment, ale modelor etc, așa cum s-a întâmplat în acest an, după ce am părăsit Karlovy Vary.
Mă întreb cum va arăta ediția de anul viitor, a 55- a, dacă cea de acum a fost, pentru toată lumea, una de excepție. Cel puțin din punctul de vedere al principalei secțiuni, Competiția, cea care dă definiția. 12 țări de pe mai toate continentele, 12 filme, ignorarea politicului, așezarea dramelor umane, în primul rând a celor de familie, în plină lumină a realității zilelor noastre. Am numit dificultatea comunicării, îndepărtarea generațiilor, însingurarea, presiunea subterană a cotidianului. 10 dintre ele sunt debuturi, ceea ce indică o anumită sănătate a cinematografului. Istoria nu se scrie numai cu ceea ce reclamele televiziunilor, anunță, atât de mediocru, drept filme de Oscar. Dar, orice bucurie își are prețul ei.
Patricia Clarkson primind trofeul onorific din partea președintelui Jiri Bartoska
Cea mai sus evocată a fost puțin umbrită de constatarea distanțării tot mai evidente dintre opțiunile criticilor și cele ale juriului. Internaționali și unii, și alții. Dă de gândit. Nu cred în relevanța intrinsecă a notelor pe care criticii, constituiți în jurii ad-hoc ale festivalurilor, sunt invitați să le acorde. Este o practică lansată cu zeci de ani în urmă de revista-far a epocii, les Cahiers du cinéma, și nu aș spune că pentru asta am iubit-o. În general, refuz politicos să intru într-un astfel de joc, nefiind sigură că nunțele, diferențele care trag granița între o peliculă și alta pot fi cuantificate.
Vezi și: EXCLUSIV Karlovy Vary 2019. Neliniștea cotidianului
De data aceasta am acceptat. O anumită tendință generală poate, eventual, să fie luată în seamă. Ceea ce sare în ochi, uitându-mă peste tabloul alegerilor criticii și având palmaresul în față este nealinierea lor. Filmul care a plecat cu trofeul suprem, Globul de cristal, Tatăl (Bashtata) al cuplului Kristina Gorzeva și Petar Vâlceanov din Bulgaria rămâne, fără îndoială, unul bun, marcant prin comicul trist al relațiilor filiale despre care am scris.
Corinna Harfouch în rolul Larei din filmul cu care a câștigat Premiul pentru interpretare
Poate el spune ceva despre orizontul mai larg al celor doi cineaști, despre extinderea câmpului lor de investigație psihologică, dar nu are forța anterioarelor producții care i-au consacrat, Lecția și, respectiv, Gloria. În opțiunile criticilor veniți din orizonturi atât de diferite, SUA, Germania, Egipt, Serbia, Polonia, România, Marea Britanie, Argentina, Cehia, el ocupă abia locul 7, media cea mai mare revenind filmului despre care s-a vorbit tot timpul ca fiind principalul candidat la locul întâi, Let There Be Light, al slovacului Marko Skop, despre disperata căutare a identității tinerilor lipsiți de prezența unui tată care să le coaguleze energia, așteptările.
Vezi și: EXCLUSIV Karlovy Vary 2019: Fără ură și părtinire
Exact ca în cazul lui Almodóvar la Caanes, juriul a împăcat oarecum capra și varza prin premierea protagonistului, actorul Milan Ondrik, excelent, de altfel. Mă întorc din nou la Cannes, cu derutantul premiu pentru regie al fraților Dardenne, pentru că am retrăit momentul de derută când am auzit strigat titlul filmului Patrick, de Tim Mielfants, din Belgia.
Autorul a glumit în cuvântul său de mulțumire ca Best Director, spunând că se aștepta să ia mai degrabă un premiu pentru costume, dată fiind nuditatea generală de pe ecran: un bărbat cam simple d'esprit, managerul unei mici stațiuni de nudiști, își trăiște obsesiile personale legate de furtul unui preșios ciocan din colecția personală, în timp ce clienții își caută fericirea și își apără secretele în pielea goală. Puțin umor negru, într-o poveste a ciudățeniilor.
Vezi și: EXCLUSIV Karlovy Vary 2019. Iubiri răsplătite
Unde se ascunde performanța regizorală aici, este greu de spus. A surprins înclinarea juriului pentru filme mai degrabă liniștite, bine articulate, dar ușor conservatoare în ambiții, cum a fost și Lara (din nou o mamă nefericită în relația cu fiul), al Jan-Ole Gerster (Germania), distins cu Premiul special al juriului. Actrița Corinna Harfouch a îmbogîțit palmaresul filmului și al ei personal cu Premiul pentru interpretare, distincție care a mai onorat-o cândva, tot la Karlovy Vary, în 1988. Mărturisesc că m-aș fi așteptat la mai multă îndrăzneală și gust al noului din partea unui juriu din care a făcut parte și criticul Charles Tessson, directoul secțiunii paralele La semaine de la critique de la Cannes, adevărat creuzet al creativității noilor veniți.
Milan Ondrik, Premiul pentru interpretare adus de filmul Let There Be Light
Nu știu ce ne poate pune pe gânduri, ignorarea uni film filipinez șocant prin dramatismul imaginii precum Ode to Nothing sau seducția exercitată asupra criticilor care l-au trecut în agenda preferințelor, acolo unde se mai află și To the Stars al Marthei Stephesn din SUA sau Half-Sisters al slovenului Damjan Kozole, ambele remarcabile prin portretele feminine avansate.
Vezi și: EXCLUSIV Karlovy Vary 2019. Ghicind viitorul într-un Glob de cristal
Întrucât nu am putut urmări întregul program al secțiunii East of th West, nu vreau să comunic gânduri care, eventual, ar putea nedreptăți pe cineva. Aici a concurat și filmul lui Andrei Cohn Arest, despre care nu dețin, din păcate, ecouri semnificative. Din ceea ce am văzut, mi-am dat seama că a avut concurență puternică, Passed by Censor al lui Serhat Karasian (Turcia), Silent Days de Pavel Pekarcik (coproducție slovaco-cehă) fiind, de altfel, preferatele juriului Fedeora (al criticilor din zona Mediteranei și din Europa).
Selecționerii sunt suverani, desigur, totuși mă surprinde plasarea filmului Monștrii, debutul în lung metraj de ficțiune al lui Marius Olteanu în secțiunea necompetitivă Another View, ce-i drept în companie onorantă, dacă ar fi să-l amintim doar pe Serghei Loznitsa, cu The Trial, Peter Strickland (In Fabric), Alejandro Landes, recentul câștigător al Trofeului Transilvania cu Monos. Ar fi putut să reziste unui concurs. Dar, vorba aceea, mai sunt festivaluri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
