Karen Pierce, prima femeie ambasador al Marii Britanii la Washington

Karen Pierce Pierce, în vârstă de 60 de ani, a mai fost ambasador al Marii Britanii în Afganistan.

Marea Britanie a decis numirea diplomatului Karen Pierce în funcția de ambasador la Washington, ea fiind prima femeie care ocupă această funcție. Pierce îl înlocuiește pe Kim Darroch, care a demisionat în iulie 2019, după ce președintele Statelor Unite, Donald Trump, a spus despre acesta că este „foarte stupid", notează Mediafax.

Ambasadorul sonat pe care Marea Britanie l-a impus Statelor Unite nu este o persoană de care să fim încântaţi, este un tip foarte stupid. Ar trebui să vorbească în ţara sa, cu premierul Theresa May despre eşecul negocierilor pe tema Brexit, nu să se supere de criticile mele referitoare la modul deficitar în care a fost gestionat dosarul", spunea Trump la acea vreme, după ce mai multe documente confidențiale în care Darroch susținea că Administrația Trump este „ineptă" au fost făcute publice.

Diplomat excepțional

„Trăim o perioadă oportună pentru prietenia dintre Marea Britanie și Statele Unite și sunt încântat să anunț că doamna Karen Pierce va prelua acest nou capitol din relația noastră", a declarat ministrul britanic de Externe, Dominic Raab, prin intermediul unui comunicat. „Suntem mândri să trimitem la Washington un diplomat excepțional și o felicit pentru numire", a adăugat oficialul.

În prezent, Pierce este ambasadorul Marii Britanii la Națiunile Unite și reprezentantul permanent al țării în Consiliul de Securitate al ONU.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel