Jurnalist dispărut: Percheziții la consulatul Arabiei Saudite

Arabia Saudită autorizează percheziţionarea consulatului său din Istanbul în cazul jurnalistului dispărut.

Arabia Saudită a dat undă verde pentru percheziţionarea consulatului său de la Istanbul de către serviciile de securitate turce în cadrul anchetei privind dispariţia jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, a anunţat marţi diplomaţia turcă, relatează AFP. 'Autorităţile saudite au anunţat că sunt gata să coopereze şi că poate avea loc o percheziţie la consulat', a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului turc de Externe într-un comunicat.

'Această percheziţie va avea loc', a adăugat sursa citată. Jamal Khashoggi, un jurnalist critic faţă de puterea de la Riad care scria în special pentru Washington Post, s-a deplasat la consulat pe 2 octombrie, pentru demersuri administrative. Potrivit poliţiei turce, el nu a mai ieşit din sediul consulatului saudit. Într-un interviu acordat vineri agenţiei Bloomberg, prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman a afirmat că Jamal Khashoggi a 'intrat' în consulat, dar că a ieşit la puţin timp după aceea. El însuşi a invitat autorităţile turce să 'percheziţioneze' consulatul.

Asasinat în consulat

Responsabili turci au afirmat sâmbătă seară că, potrivit primelor elemente ale anchetei, Jamal Khashoggi, de 59 de ani, a fost asasinat în consulat, informaţie calificată drept 'lipsită de fundament' de către Riad. Citând un responsabil american informat despre caz de omologii săi turci, Washinton Post a scris că 'trupul lui Khashoggi a fost probabil tăiat şi pus în valize, acestea fiind scoase cu avionul în afara ţării'.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care a afirmat că urmăreşte rezultatele anchetei pentru a exprima un punct de vedere, a dat asigurări că intrările şi ieşirile din consulat, la fel ca şi decolările şi aterizările de la aeroport sunt examinate îndeaproape. El a făcut totuşi apel la autorităţile saudite 'să dovedească' faptul că jurnalistul a părăsit într-adevăr consulatul, după cum susţin ele.

Teoria conspirației

Canalul public turc în limba engleză TRT World a relatat marţi că autorităţile turce suspectează un grup de saudiţi veniţi la Istanbul în ziua dispariţiei jurnalistului că ar fi plecat cu înregistrările efectuate de serviciul de supraveghere video a consulatului. Potrivit informaţiilor difuzate de cotidianul proguvernamental Sabah, două avioane private aparţinând unei companii apropiate de puterea saudită au aterizat la Istanbul pe 2 octombrie şi au decolat din nou în aceeaşi zi, unul către Dubai, în Emiratele Arabe Unite, şi unul către Egipt.

Potrivit celor două ţări aliate Riadului, avioanele s-au întors apoi în Arabia Saudită. Persoanele aflate la bordul acestor avioane au avut camere rezervate în două hoteluri din apropiere de consulat până la 5 octombrie. Unele dintre ele au avut timp să-şi lase bagajele şi să le recupereze în aceeaşi zi, dar nicio persoană dintre acestea nu a petrecut noaptea în hotelurile respective.

Şase autovehicule au fost văzute ieşind din consulat într-un interval de două ore şi jumătate după intrarea lui Khashoggi, potrivit cotidianului turc, care evocă şi posibilitatea ca jurnalistul să nu fi fost ucis, ci transportat în afara Turciei la bordul unuia dintre cele două avioane. În plus, Sabah scrie că angajaţii turci de la reşedinţa consulului, situată la 200 de metri de consulat şi unde anumite autovehicule au ieşit şi au intrat în cursul zilei, au primit 'în mod precipitat' o zi de concediu pe 2 octombrie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel