Junii Brașovului. Eveniment unic

Parada călare a Junilor Brașovului, eveniment unic în România, are loc, astăzi, 15 aprilie, cu începere de la ora 11.

Peste 200 de cai vor defila prin centrul vechi al Brașovului. Cele șapte cete ale Junilor au punct de plecare Piața Unirii din Șcheii Brașovulu și punct terminus Pietrele lui Solomon, duă cum au precizat organizatorii pentru Agerpres. Este vorba de o manifestare unică în România, care a devenit cunoscută și peste hotare. Mii, chiar câteva zeci de mii de omeni sunt trași de acest eveniment extraordinar, în care pot fi dmirte costumele populare specifice zonei, harnașamentul, echipamentul cailor, care sunt împodobiți special pentru această ocazie.

[citeste si]

Restricții de circulație

Desfășurarea acestui eveniment special necesită anumite restricții de circulație, dar oamenii din Brașov, punct turistic important, s-au obișnuit cu astfel de situații și au învățat să le depășească mereu cu calm. La sosirea la Pietrele lui Solomon, zonă aflată la marginea orașului, Junii din cele șapte cecte îndeplinesc ritualul Troparului Învierii și al Horei Junilor, apoi, cinstesc un pahar cu vin și încep petrecerea câmpenească. Totul se sfârșește în jurul orei 18, cu dansuri specifice zonei Șcheii Brașovului.

UPDATE. La ediția din acest an au fost peste 25.000 spectatori.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel