Judecătoarea Afrăsinie, urmărită pe stradă: Credeam că sunt paranoică. Mi-a fost frică

Mădălina Afrăsinie
Mădălina Afrăsinie

Judecătoarea Mădălina Afrăsinie a fost urmărită pe stradă. Președinta Secției a VI-a civilă de la Tribunalul București a povestit momentul înfricoșător, în direct, la televizor.

Am venit de la muncă, m-am oprit la un supermarket din apropierea complexului rezidențial în care locuiesc pentru a cumpăra ceva. Din parcare mi-a atras atenția un individ cu o căciulă aproape de ochi, geacă ridicată. Credeam că sunt eu paranoică, am trecut mai departe. Eu mă opream, el se oprea. Mă gândeam că dacă mă aplec să îmi închid un șiret, el probabil că va merge mai departe, a trecut într-adevăr mai departe, s-a oprit, apoi a mers în urma mea.

Mi-am dat seama că se întâmplă ceva. L-am sunat pe soț să vină să mă ia. Oprindu-mă lângă o trecere de pietoni luminată, mi-am dat seama de faptul că a venit un tramvai plin de oameni și m-am întors către individ să îl întreb de ce mă urmărește și ce face mai departe, că fie sun la 112, fie își vede de treabă. 

Ce m-a surprins a fost faptul că mi-a vorbit la persoana a doua. Imediat a trecut pe lângă mine, a fugit și s-a urcat în tramvai.

Mi-a fost frică în momentul în care am conștientizat că sunt urmărită. Nu m-am simtiț confortabil. Era un boschetar cu blugi murdari, geaca nu foarte bine îngrijită și cu fesul pe ochi pentru a îngreuna o recunoaștere în cazul în care, Doamne ferește, se întâmpla ceva., a povestit Mădălina Afrăsinie, în emisiunea lui Lili Ruse, la România TV. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel