Johnny Depp, proces împotriva fostei sale soţii

Johnny Depp a intentat un proces de defăimare împotriva fostei sale soţii, Amber Heard, de la care solicită 50 de milioane de dolari, informează dpa. Actorul, în vârstă de 55 de ani, pretinde în plângerea depusă că acuzaţiile de violenţă domestică formulate de Heard la adresa sa sunt 'o farsă elaborată', a informat vineri TheBlast.com. 

Starul din 'Piraţii din Caraibe' susţine că fosta sa soţie a depăşit măsura atunci când a scris un articol pentru publicaţia Washington Post în luna decembrie. 'Acum doi ani, am devenit o figură publică care ilustrează abuzul domestic şi am simţit întreaga forţă a mâniei culturii noastre faţă de femeile care vorbesc în public (despre asta)', a scris Heard în editorial. În articol, actriţa de 32 de ani nu menţiona numele fostului său soţ, însă Depp susţine că referirea la el este clară.

Ce susține Johnny Depp

Articolul 'depinde de premisa centrală că Heard a fost victima abuzului domestic şi că Depp a comis acte de violenţă împotriva sa', se arată în plângere. 'Depp nu a abuzat-o niciodată pe Heard. Acuzaţiile sale împotriva lui au fost false de la momentul în care au fost făcute în 2016', indică acelaşi document. Actorul susţine totodată că a avut de suferit de pe urma acestui articol, deoarece, la patru zile de la publicarea sa, studiourile Disney au anunţat că el nu-l va mai interpreta pe Jack Sparrow în următorul film al francizei 'Piraţii din Caraibe'. Plângerea include şi acuzaţia că Heard a început o relaţie cu fondatorul Space-X, Elon Musk, la scurt timp după ce s-a căsătorit cu Depp, potrivit aceluiaşi TheBlast.com.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel