Jocurile Vacanței în Sectorul 6, la final. Program 28 - 29 septembrie 2019

Jocurile vacantei
Jocurile vacantei

Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, vă invită la ultimul weekend de distracție din cadrul evenimentului ”Jocurile Vacanței”.

Acesta a avut loc la fiecare sfârșit de săptămână, în patru parcuri din Sectorul 6, începând cu luna iulie. Mii de copii s-au bucurat de reprezentațiile pregătite, mulți fiind obișnuiți să-și petreacă vacanța de vară în compania animatorilor evenimentului.

Și în anul 2019, activitățile dedicate vacanței mari au avut un succes notabil atât în rândul celor mici, dar și al adulților care i-au însoțit pe aceștia în fiecare week-end. Pe toată perioada evenimentului au avut loc ateliere de creație diverse, menite să stimuleze creativitatea celor mici și să-i ajute să-și descopere noi talente, au fost prezente personaje de poveste care s-au jucat cu cei mici. De asemenea, prichindeii au urmărit piese de teatru cu păpuși sau actori la vedere, s-au antrenat în jocuri interactive cu animatori, în spectacole de magie și s-au împrietenit cu personajele din spectacole.

Concursurile interactive au avut ca scop stimularea creativității, a imaginației și îndemânării participanților, indiferent de vârstă.

           

Programul pentru weekendul 28-29 septembrie 2019:

 

Sâmbătă, 28 septembrie 2019 - Parcul Tudor Vladimirescu - 10.00 - 12.00

10.00 - 12.00 - MC costumat în personaj de poveste

10.00 - 12.00 - 6 animatori costumați în personaje de poveste (jocuri interactive, face painting, baloane)

10.00 - 11.00 - Atelier “Buburuze” - (50 locuri - înscrieri în ordinea venirii)

10.00 - 10:45- Teatru: Cocoșelul neascultător

11.00 - 12.00 - Atelier “Extratereștrii” (50 locuri - înscrieri în ordinea venirii)

 

Sâmbătă, 28 septembrie 2019 - Parcul ANL Brâncuși - 10.00 - 12.00

10.00 - 12.00 - MC costumat în personaj de poveste

10.00 - 12.00 - 6 animatori costumați în personaje de poveste (jocuri interactive, face painting, baloane)

10.00 - 11.00 - Atelier ”Magazin de flori” - (50 locuri - înscrieri în ordinea venirii)

11.15 - 12:00 - Teatru: Copacul cel vesel

11.00 - 12.00 - Atelier “Vulpea și cocoșul cântăreț” - (50 locuri - înscrieri în ordinea venirii)

Sâmbătă, 28 septembrie 2019 - Parcul Marin Preda - 17.00 - 20.00

17.00 - 20.00 - MC costumat în personaj de poveste

17.00 - 20.00 - 6 animatori costumați în personaje de poveste (jocuri interactive, face painting, baloane)

17.00 - 18.00 - Atelier “Cactuși” - (50 locuri - înscrieri în ordinea venirii)

18.00 - 19:00 - Atelier ”Copii veseli” - (50 locuri - înscrieri în ordinea venirii)

19.00 - 19.45 - Teatru: ”O vulpe vicleană”

Sâmbătă, 28 septembrie 2019 - Parcul Crângași - 18.00 - 21.00

18.00 - 21.00 - MC costumat în personaj de poveste

18.00 - 21.00 - 6 animatori costumați în personaje de poveste (jocuri interactive, face painting, baloane)

18.00 - 19.00 - Atelier “Roboți” - (50 locuri - înscrieri în ordinea venirii)

19.00 - 20:00 - Atelier “Cocoși semeți” - (50 locuri - înscrieri în ordinea venirii)

20.15 - 21.00 - Teatru: Povestea vulpii

 

Duminică - 29 septembrie 2019 - Parcul Tudor Vladimirescu - 10.00 - 12.00

10.00 - 12.00 - MC costumat în personaj de poveste

10.00 - 12.00 - 6 animatori costumați în personaje de poveste (jocuri interactive, face painting, baloane)

10.00 - 11.00 - Atelier “Văcuțe drăguțe”- (50 locuri - înscrieri în ordinea venirii)

10.00 - 10:45 - Teatru: Fata babei și fata moșneagului

11.00 - 12.00 - Atelier “Trolițe cu codițe” - (50 locuri - înscrieri în ordinea venirii)

 

Duminică - 29 septembrie 2019 - Parcul ANL Brâncuși - 10.00 - 12.00

10.00 - 12.00 - MC costumat în personaj de poveste

10.00 - 12.00 - 6 animatori costumați în personaje de poveste (jocuri interactive, face painting, baloane)

10.00 - 11.00 - Atelier ”Creioane jucăușe”  - (50 locuri - înscrieri în ordinea venirii)

 11.00 - 12.00 - Atelier ”Pandantive” - (50 locuri - înscrieri în ordinea venirii)

10.15 - 12.00 - Teatru: Fata bună și fata cea rea

 

Duminică - 29 septembrie 2019 - Parcul Marin Preda - 17.00 - 20.00

17.00 - 20.00 - MC costumat în personaj de poveste

17.00 - 20.00 - 6 animatori costumați în personaje de poveste (jocuri interactive, face painting, baloane)

17.00 - 18.00 - Atelier “Ghiveci cu flori” - (50 locuri - înscrieri în ordinea venirii)

18.00 - 19:00 - Atelier ”Pisicuțe răsfățate” - (50 locuri - înscrieri în ordinea venirii)

19.00 - 19.45 - Teatru: Călătorie cu cântece vesele

Duminică - 29 septembrie - Parcul Crângași - 18.00 - 21.00

18.00 - 21.00 - MC costumat în personaj de poveste

18.00 - 21.00 - 6 animatori costumați în personaje de poveste (jocuri interactive, face painting, baloane)

18.00 - 19.00 - Atelier “ Broscuța cea veselă” - (50 locuri - înscrieri în ordinea venirii)

19.00 - 20:00 - Atelier “Papioane de carnaval” - (50 locuri - înscrieri în ordinea venirii)

20.15 - 21.00 - Teatru: Muzicanții din Bremen.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel