Jane Fonda recunoaște că a avut o cădere nervoasă

Jane Fonda a declarat că a avut o cădere nervoasă în timpul filmărilor la primul sezon al serialului de comedie ''Grace and Frankie'', relatează joi Press Association.

Actriţa, care joacă în serialul Netflix alături de Lily Tomlin, a afirmat că povestea celor două femei părăsite de soţi i-a declanşat sentimente de abandon.

"Mi-a trebuit un sezon pentru a ajunge să-mi pese de personajul meu. A trebuit să mă întorc la terapie şi să iau Prozac. Mi-a trebuit mult timp să îmi dau seama (de relaţia mea cu acest personaj). Am avut o cădere nervoasă în primul sezon şi am descoperit că s-a întâmplat pentru că în primul episod soţii noştri ne spun că ne vor părăsi după 40 de ani şi se vor căsători unul cu celălalt, iar asta mi-a declanşat sentimentul de abandon", a declarat actriţa pentru The Hollywood Reporter.

"A fost un factor declanşator important şi nu mi-am dat seama că un personaj dintr-o comedie ar putea declanşa ceva atât de profund", a mai spus Jane Fonda, în vârstă de 81 de ani.

"Aşa că o iubesc şi am învăţat să o invit în cameră. După primul sezon, n-aş fi putut scrie o poveste pentru ea. Apoi am scris 30 de pagini fără să mă opresc", a afirmat ea.

Cu toate acestea, actriţa a declarat că nu îşi doreşte să fie ca personajul pe care îl interpretează în "Grace and Frankie". "Avem şi aşa prea multe în comun", a adăugat Jane Fonda. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel