Jandarmi , arme automate, proteste. Răspunsul Jandarmeriei Române

Jandarmi în Piaţa Victoriei, proteste
Jandarmi în Piaţa Victoriei, proteste

În timpul protestelor de sâmbătă, 12 Mai, din Piaţa Victoriei a apărut pe internet o fotografie cu doi jandarmi echipaţi parcă de luptă, având pistoale automate.

Pe lângă forțele speciale, echipate cu bastoane și gaze lacrimogene, în Piaţa Victgoriei au fost prezenţi și jandarmi înarmați cu pistoale mitralieră. Jandarmeria Capitalei precizează, într-un comunicat de presă, în legătură cu informaţiile apărute în mass-media şi mediul online privind prezenţa unor jandarmi înarmaţi la protestul din Piaţa Victoriei, că echipajul respectiv face parte dintr-o structură antiteroristă, iar prezenta sa este obligatorie la manifestaţiile publice.

"Este o măsură preventivă luată în contextul evenimentelor petrecute în ţări ale Uniunii Europene în care atacuri teroriste au vizat astfel de locuri aglomerate", informează Jandarmeria.

Potrivit sursei citate, aceste echipaje de jandarmi sunt folosite pentru intervenţia antiteroristă la obiectivele aflate în paza Jandarmeriei, la manifestaţii publice (de protest, religioase, cultural artistice), la manifestaţii sportive şi în zona staţiilor de metrou.

"Prezenţa acestor jandarmi cu o dotare specială, adaptată genului de misiune pe care îl au, este un lucru firesc în contextul de ordine şi siguranţă publică internaţional şi arată preocuparea Jandarmeriei Române pentru securitatea cetăţenilor", mai arată Jandarmeria Capitalei.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel