Jan Sock, eliminat în optimi, în Florida

Tenis Wimbledon
Tenis Wimbledon

Jack Sock, deţinătorul titlului, a fost eliminat în optimile de finală ale turneului ATP de la Delray Beach (Florida), dotat cu premii totale de 556.010 dolari, cu 4-6, 7-6, 6-3, de compatriotul său Reilly Opelka, numărul 228 mondial, care participă la această competiţie în baza unui wild-card.

Opelka, în vârstă de 20 ani, aflat la primul său turneu ATP din acest sezon, a reuşit 17 aşi în faţa lui Sock, al 8-lea jucător al lumii. El s-a calificat pentru a doua oară în cariera sa în sferturile de finală ale unui turneu din circuitul major, după ce a mai reuşit această performanţă în 2016, la Atlanta, unde a fost eliminat apoi în semifinale.

În turul următor, Reilly Opelka îl va avea ca adversar pe germanul Peter Gojowczyk (locul 64 ATP), care a produs la rândul său o altă surpriză joi la Delray Beach, învingându-l pe americanul John Isner (locul 18 mondial), la capătul unui meci în trei seturi, toate decise la tiebreak: 7-6 (7/3), 6-7 (4/7), 7-6 (7/5).

Rezultate - optimi de finală:


Peter Gojowczyk (Germania) - John Isner (SUA/N.6) 7-6 (7/3), 6-7 (4/7), 7-6 (7/5)
Evgheni Donskoi (Rusia) - Donald Young (SUA) 7-6 (8/6), 6-3
Steve Johnson (SUA) - Milos Raonic (Canada/N. 9) 6-2, 6-4
Reilly Opelka (SUA) - Jack Sock (USA/N.1) 4-6, 7-5, 6-3

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel