Jaful secolului: Tablourile nu au fost arse. Dancu: Soba era mică, cenușa puțină

tablouri-olanda-jaf
tablouri-olanda-jaf

Olga Dogaru, mama unuia dintre suspecţi, şi-a schimbat susţinerile făcute până acum. Ea a spus că tablourile nu au fost arse, deşi până acum a afirmat contrariul.

Avocatul Cătălin Dancu a afirmat că a avut dubii încă de la început cu privire la aceste susţineri. „Afirmaţiile de până acum se contraziceau cu verificările făcute la locuinţa sa (a Olgăi Dogaru – n.r.), soba este mult prea mică pentru ca întreaga geantă şi tablourile, la dimensiunea lor, să poată încăpea pentru a fi arse. Nici cantitatea de cenuşă nu concordă cu cantitatea de bunuri pe care le-ar fi aruncat în sobă”, a spus Cătălin Dancu.

Există un raport în care se arată că există foarte multe lucruri aruncate în sobă – lemne, pielărie, pânză, hârtie - dar care nu a concluzionat existenţa certă a unei picturi. Cum a ajuns să se vorbească despre arderea tablourilor

Anterior, mama lui Radu Dogaru a declarat în faţa anchetatorilor că ea a fost cea care a pus pe foc pânzele de milioane de euro. Experţii de la Muzeul Naţional de Artă al României trebuie să stabilească dacă în cenuşa ridicată de autorităţi există urme de uleiuri sau alte substanţe folosite la picturi.

Ipoteza distrugerii unora dintre cele şapte tablouri furate în octombrie anul trecut din Olanda a apărut după ce suspecţii, trei tineri din localitatea Carcaliu (judeţul Tulcea), au fost interceptaţi în timp ce vorbeau despre arderea lucrărilor. Cele şapte opere de artă, semnate de artişti celebri precum Monet, Picasso, Matisse sau Gauguin, valorează cel puţin 100 de milioane de euro.

În acest caz au fost arestaţi Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru – cei trei tineri tulceni -, mama celui din urmă - Olga Dogaru -, dar şi un cetăţean german în vârstă de 46 de ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel