Ivanka Trump, mesaj pentru contestatari: Dați-i timp!

Ivanka Trump, fiica președintelui american ales Donald Trump, a făcut apel la detractorii tatălui său ''să-i dea o șansă'', recunoscând totodată că ea îl sfătuiește uneori să nu mai posteze mesaje pe Twitter.

Exprimându-se în cadrul unei emisiuni la canalul de televiziune ABC, difuzată cu câteva ore înainte de învestitura tatălui său în funcția de la Casa Albă, Ivanka Trump (35 de ani), fiica preferată a lui Donald Trump, a recunoscut că țara este foarte divizată.

Dar am văzut, toată viața mea, că tatăl meu este un unificator incredibil. Prin urmare, fiecăruia dintre detractorii săi, i-aș spune 'Dați-i timp, lăsați-l să-și preia funcția, lăsați-l să dovedească faptul că v-ați înșelat', a declarat Ivanka, promițând că discursul de învestitură al lui Trump va fi unul al unității și al optimismului.

În privința femeilor neliniștite în legătură cu sosirea la putere a miliardarului, dintre care multe intenționează să manifesteze sâmbătă, Ivanka a dat asigurări că tatăl său toată viața le-a susținut și le-a apărat pe femei.

Întrebată dacă i-a spus tatălui său, criticat des pentru nenumăratele sale postări pe Twitter pe toate subiectele, să înceteze să mai facă acest lucru, Ivanka a răspuns: Desigur, i-am spus uneori să nu mai facă. Ea a răspuns însă că postarea pe Twitter este un mijloc foarte puternic care îi permite să transmită direct mesajul său, scrie Agerpres.

Ivanka, mai vizibilă decât Melania

Ivanka, fost manechin devenită femeie de afaceri, a caracterizat drept nepotrivit titlul de adevărata Primă Doamnă pe care i l-au atribuit unele media americane, deoarece ea este mai vizibilă alături de tatăl său decât Melania, cea de-a treia soție a miliardarului. Există o 'Primă Doamnă', și Melania va fi o 'Primă Doamnă' incredibilă. Sunt mândră de ea, a dat asigurări Ivanka.

În timp ce soțul său Jared Kushner — o ființă remarcabilă, în opinia sa, — a fost numit înalt consilier la Casa Albă, Ivanka Trump, mamă a trei copii, nu a exclus faptul de a se implica și ea în unele dosare. Prioritatea mea este de a mă muta la Washington, de a călători prin țară, de a asculta și de a vedea cum pot avea o valoare adăugată pozitivă, a explicat fiica lui Trump.

Ivanka a dat asigurări printre altele că, în pofida amărăciunilor din campania prezidențială și a înfrângerii usturătoare a lui Hillary Clinton, ea rămâne prietenă cu fiica fostei candidate democrate, Chelsea Clinton (36 de ani), care are aproape aceeași vârstă cu a sa. Nu am vorbit cu ea încă despre provocările legate de această nouă etapă, dar intenționez să fac acest lucru, a mai spus Ivanka Trump.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel