Italia va introduce în învăţământul primar o disciplină despre schimbările climatice

Italia va introduce în programa şcolară o disciplină obligatorie privind criza provocată de schimbările climatice, fiind prima ţară care face acest pas, relatează joi agenţia EFE, citând surse din Ministerul italian al Educaţiei, scrie Agerpres. 

Elevii italieni vor avea astfel de anul viitor o nouă materie, care va aborda teme ce ţin de problemele climatice şi dezvoltarea durabilă. Noii discipline, căreia îi vor fi alocate 33 de ore tot anul, respectiv o oră pe săptămână, se va baza pe cele 17 obiective ale ONU pentru dezvoltare durabilă.

Ministrul italian al educaţiei, Lorenzo Fioramonti, a semnalat pe reţelele de socializare dorinţa sa ca Italia să devină un lider în combaterea schimbărilor climatice. Pentru aceasta, Italia trebuie să fie prima ţară care să facă din dezvoltarea durabilă piatra de temelie a noii sale politici educaţionale şi de cercetare, a adăugat oficialul italian.

Membru al formaţiunii antisistem Mişcarea cinci Stele (M5S), Lorenzo Fioramonti a îndemnat tinerii să participe la manifestaţiile împotriva schimbărilor climatice impulsionate de adolescenta activistă suedeză Greta Thunberg.

Actuala coaliţie de guvernare de la Roma, care a fixat ecologia drept o prioritate şi din care alături de M5S mai fac parte formaţiuni de centru şi de stânga, intenţionează ca începând cu exerciţiul bugetar de anul viitor să introducă un nou impozit perceput companiilor care produc plastic de unică folosinţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel