Israel a omorât o familie de palestinieni dintr-o eroare

Opt civili palestinieni au fost uciși de un raid al Forțelor Aeriene ale Israelului (IAF), care susțin că familia s-a întors prea repede în căminul său, după ce a fost avertizată că locuința va fi ținta unui atac.

IDF (Israel Defence Forces) spune că respectiva casă era reședința lui Odeh Kaware, comandantul unității Hamas din orașul Khan Yunis, și servea drept sediu al organizației islamiste. 

Potrivit investigației preliminare, citată de Ha'aretz, membrii familiei lui Odeh Kaware au fost informați prin telefon de IAF că locuința va fi bombardată, iar aceștia au respectat indicația de a părăsi casa. Apoi IAF a lansat un proiectil de mici dimensiuni, fără focos, pe acoperișul casei, pentru a sublinia seriozitatea averitsmentului. 

Se pare că cei opt membri ai familiei s-au întors în casă chiar în momentul în care o rachetă mai mare, menită să distrugă casa, a fost lansată.

"Nu mai era nimic de făcut, muniția era în aer și nu putea fi deviată", a spus un înalt ofițer al forțelor aeriene israeliene. "Deși (membrii familiei) puteau fi văzuți intrând înapoi în casă, nu a existat un mijloc direct de a devia proiectilul", a mai spus el.

Surse palestiniene susțin că opt oameni au fost uciști și 25 răniți în urma atacului asupra casei.

Puterea militară a Israelului, în cifre. Ce armată are Netanyahu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel