Irina Begu - Bianca Andreescu rezultat Indian Wells (WTA)

Irina Begu a fost învinsă de Bianca Andreescu în primul tur la Indian Wells (WTA).

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de tânăra jucătoare canadiană de origine română Bianca Andreescu, în trei seturi, cu 6-7 (3), 6-3, 6-3, miercuri, în prima rundă a turneului WTA de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 9.035.428 dolari. Begu (28 ani, 70 WTA) s-a înclinat după două ore şi 23 de minute, având 5 aşi, dar şi 5 duble greşeli, în timp ce Andreescu (18 ani, 60 WTA) a comis 5 duble greşeli.

Begu câştigase prima confruntare cu Andreescu, anul trecut în Fed Cup, cu 6-3, 6-7 (4), 6-2. Irina Begu va primi pentru participare un cec de 16.425 dolari şi 10 puncte WTA. Ea va continua la dublu, alături de Mihaela Buzărnescu, urmând să înfrunte în primul tur cuplul Gabriela Dabrowski (Canada)/Yifan Xu (China), cap de serie numărul cinci.

Cehoaica Barbora Strycova va fi adversara Simonei Halep în turul al doilea, după ce a dispus de elveţianca Viktorija Golubic cu 6-2, 7-6 (4). Halep (27 ani, 2 WTA) are 4-1 în duelurile cu Strycova (32 ani, 50 WTA), ultimul succes datând din 2017, în optimi la Toronto, cu 6-1, 6-0.

Australianca Daria Gavrilova va fi adversara Mihaelei Buzărnescu în turul secund, în urma victoriei obţinute de sportiva de origine rusă cu 6-2, 5-7, 6-2 în faţa ucrainencei Daiana Iastremska (18 ani, 37 WTA). Buzărnescu (30 ani, 31 WTA), desemnată cap de serie numărul 29, a învins-o recent pe Gavrilova, la Acapulco, în primul tur, cu 6-4, 6-2.

Rezultate primul tur Indian Wells:

Magda Linette (Polonia) - Petra Martic (Croaţia) 6-3, 4-6, 7-6 (7/5) Johanna Konta (Marea Britanie) - Pauline Parmentier (Franţa) 6-2, 6-3 Lauren Davis (SUA) - Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia) 7-6 (7/2), 6-2 Victoria Azarenka (Belarus) - Vera Lapko (Belarus) 6-2, 6-3 Amanda Anisimova (SUA) - Aleksandra Krunic (Serbia) 6-0, 6-4 Bernarda Pera (SUA) - Caty McNally (SUA) 6-2, 6-1 Stefanie Voegele (Elveţia) - Sachia Vickery (SUA) 7-5, 6-2 Sofia Kenin (SUA) - Yafan Wang (China) 1-6, 7-5, 6-4 Jennifer Brady (SUA) - Nao Hibino (Japonia) 7-5, 6-3 Tatjana Maria (Germania) - Magdalena Rybarikova (Slovacia) 6-3, 6-2 Marketa Vondrousova (Cehia) - Laura Siegemund (Germania) 6-4, 7-6 (8/6) Shuai Zhang (China) - Viktoria Kuzmova (Slovacia) 6-2, 6-4 Katerina Kozlova (Ucraina) - Katerina Siniakova (Cehia) 7-5, 6-2.

Citește și: PSG - Manchester United rezultat dramatic în Ligii Campionilor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel