Iranul descoperă un zăcământ cu rezerve de 53 de miliarde de barili de ţiţei

Iranul a descoperit un nou zăcământ, cu rezerve de 53 de miliarde de barili de ţiţei, în sud-vestul ţării, a anunţat duminică preşedintele Hassan Rouhani la postul naţional de televiziune, scrie Agerpres după o relatare transmisă de Press Association şi Reuters.

"În pofida sancţiunilor americane, angajaţii companiei naţionale iraniene de petrol au găsit un zăcământ cu rezerve de 53 de miliarde de barili de ţiţei". Zăcământul se întinde pe o suprafaţă de 2.400 metri pătraţi şi se află în provincia Khuzestan, bogată în ţiţei, a declarat şeful statului iranian.

Iranul este pe locul patru în lume în privinţa rezervelor de ţiţei, şi pe locul doi în privinţa rezervelor de gaze naturale, conform datelor Administraţiei pentru Informaţii Energetice din SUA (EIA).

Descoperirea ar putea majora cu o treime rezervele dovedite ale ţării cu o treime, estimate la 157 de miliarde de barili de ţiţei, şi ar putea deveni al doilea mare zăcământ al Iranului după Ahvaz, care conţine 65 de miliarde de barili de ţiţei.

La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului se tranzacţiona vineri la aproximativ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel