Iranul acuză Arabia Saudită că "seamănă dezbinarea" în regiune

Mohammad Javad Zarif
Mohammad Javad Zarif

Iranul a acuzat vineri Arabia Saudită că "seamănă dezbinarea" în Orientul Mijlociu în beneficiul Israelului, după ce regatul saudit a găzduit summituri ale monarhiilor din Golf şi Ligii Arabe de mobilizare contra rivalului iranian, transmite AFP.

Arabia Saudită "continuă să semene dezbinarea între ţările musulmane şi în regiune, ceea ce este dorinţa regimului sionist (Israel)", a afirmat purtătorul de cuvânt al Afacerilor Externe de la Teheran, Abbas Moussavi.

"Vedem în încercările Arabiei Saudite de mobilizare a ţărilor vecine şi arabe contra Iranului o prelungire a tentativelor inutile ale Americii şi regimului sionist", a adăugat el.

Arabia Saudită a găzduit joi un summit al statelor din Golf şi un altul al Ligii Arabe, ambele organizate în oraşul sfânt Mecca pe un fond de tensiuni sporite cu Iranul, în special după atacurile contra unor petroliere.

Aceste două reuniuni au oferit ocazia regelui Salman al Arabiei Saudite de a lansa acuzaţii violente la adresa Iranului, pe care l-a acuzat că este responsabil de sabotajul ce a vizat, pe 12 mai, patru nave în largul Emiratelor Arabe Unite şi a unui atac, două zile mai târziu, asupra unor staţii de pompare a petrolului în Arabia Saudită.

Cele două summituri vor fi urmate sâmbătă de un al treilea, al Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI).

În comunicatul final, summitul arab a denunţat "ingerinţele" Iranului, susţinerea acestuia pentru rebelii Houthi din Yemen şi "ameninţările" la adresa traficului maritim. Purtătorul de cuvânt iranian a negat acuzaţiile, apreciindu-le drept "nefondate".

Înaintea summiturilor de la Mecca, John Bolton, consilierul american pentru securitate naţională, a susţinut că Iranul se află "foarte probabil" în spatele actelor de sabotaj din 12 mai. Iranul a respins ca "ridicole" acuzaţiile lui Bolton. 

Vezi și: Prim-ministrul Qatarului, prezent în această săptămână la trei summituri în Arabia Saudită

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel