Irak: Peste 30 de morţi într-o busculadă în timpul unui pelerinaj şiit la Kerbala

Cel puţin 31 oameni şi-au pierdut viaţa marţi într-o busculadă produsă în timpul pelerinajului şiit în oraşul sfânt Kerbala, la sud de Bagdad, a indicat Ministerul irakian al Sănătăţii, relatează AFP.

Alte 100 de persoane au fost rănite, dar bilanţul ar putea creşte. Zece dintre răniţi sunt în stare critică, a adăugat ministerul.

Este pentru prima dată când pelerinajul de Ashura, una din cele mai importante zile sfinte din calendarul şiit, este marcat de o astfel de tragedie la Kerbala, deşi acest pelerinaj a fost în trecut ţinta unor atacuri ale extremiştilor suniţi.

În 2013, o serie de atentate de Ashura s-au soldat cu moartea a aproape 40 de credincioşi şiiţi în diverse oraşe din Irak. În 2005, aproape 1000 de pelerini şiiţi veniţi la mausoleul imamului Mussa Kazim din Bagdad şi-au găsit moartea într-o altă busculadă generată pe un pod peste fluviul Tigru de un zvon privind prezenţa unui kamikaze în mulţime.

Procesiunile de Ashura, a zecea zi de Muharram, prima lună din calendarul islamic, sunt de regulă prilejul unor scene dramatice cum ar fi pelerini care se autoflagelează pentru a comemora martiriul imamului Hussein, asasinat în 680 de trupele califului Yazid în bătălia de la Kerbala.

Anul acesta - la aproape doi ani de când Irakul a declarat victoria asupra jihadiştilor din Statul Islamic - sute de mii de şiiţi din întreaga lume, dar mai ales din Iranul învecinat, s-au adunat la Kerbala de Ashura. Procesiuni similare au loc la Bagdad, la Basra sau la Najaf, în sud.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel