Ionuș Vulpescu a postat pe pagina sa de Facebook un articol intitulat ”Despre Revoluție, un bilanț subiectiv la trei decenii de la eveniment”.
Vă prezentăm textul integral:
”Scriu aceste rânduri cu un acut sentiment de amărăciune, după o zi în care locul normalității a fost luat de violență și exclusivism, de aceleași sloganuri răsuflate, pe care le auzim de trei decenii. Am crezut că timpul mai rotunjește asperitățile și permite o discuție onestă și deschisă despre o istorie de care nu avem cum să ne ferim. Trebuie s-o înfruntăm, să ne comportăm responsabil, să ne asumăm atât responsabilități cât și schimbarea pe care a cunoscut-o România timp de treizeci de ani.
Revoluția a fost operă colectivă. Nu am schimbat un totalitarism cu altul, nu l-am schimbat pe Ceaușescu cu Iliescu! Am schimbat un sistem politic odios, incapabil să mai răspundă nevoilor și așteptărilor românilor cu altul, care, departe de a fi perfect, departe de a nu greși sau rata unele dintre cele ce și le-a propus, poate fi corectat, ajustat, îmbunătățit, pentru că suntem liberi să facem astea! Pentru prima oară în istorie, poporului român i s-a dat ocazia unei opțiuni fundamentale și el a ales: democrație, libertate, pluralism politic, toleranță, responsabilitate, libertatea de a face. Nu sunt vorbe mari! Sunt realități! A fost însă nevoie de jertfa unor oameni, pentru a ajunge unde suntem acum. Poate că, în țara Meșterului Manole, această jertfă va conferi, într-un final, trăinicie și dăinuire edificiului. Asta, dacă nu uităm de jertfă și ne comportăm ca și cum am regreta totalitarismul și „deliciile lui"!
Avem nevoie de onestitate atunci când facem un bilanț al Revoluției. România arată mai bine decât ne-am fi imaginat în 1989, dar nu pe atât de bine pe cât ar fi putut să arate, dacă am fi rămas solidari și constructivi în demersul nostru. Distingem în timpul scurs de la Revoluție două perioade, care contrastează, nu de puține ori violent. O primă etapă, cea a construcției, până în 2005, etapă în care ne-am atins obiectivele pe care ni le-am propus prin programul Revoluției Române. Am scris o Constituție, am creat instituțiile democrației, am restructurat o economie, cu costuri sociale mari, dar nu am avut de ales, am aderat la NATO și la UE, îndeplinind condițiile de aderare, ca urmare a unor reforme cu adevărat radicale. Am făcut în nici cincisprezece ani ceea ce alții au făcut în cincizeci! Pentru că am vrut să facem lucrurile astea, pentru că eram convinși de utilitatea lor.
Din 2005 toată această construcție politică, instituțională și socială este pusă sub presiune și destructurată încetul cu încetul. Forțele distrugerii sunt tot mai puternice și sunt alimentate de un totalitarism remanent, care pare să-și ia revanșa. Am ajuns până acolo încât Ceaușescu este reabilitat, văzut ca o victimă a răilor care au vrut democrație și libertate. Ceva este în neregulă cu noi! Nu reușim să profităm de pe urma aderării la NATO și la UE; de câte ori încercăm să ieșim din tiparul economiei low cost, pentru a pune capăt, sau măcar frâna, exodul forței de muncă, intervine ceva și anulează orice progres în direcția asta.
Sunt trist văzând cum partidul din care fac parte refuză să-și asume faptul că este partidul Revoluției, lăsând să-i fie confiscate meritele în schimbarea în bine a României, în reconstrucția ei democratică. Sunt trist văzând că nu reacționăm la campania de demonizare, dusă împotriva noastră. Sunt la fel de trist văzând că nu suntem solidari și nu condamnăm tendințele totalitare din politică și din societate, violența demersurilor celor care se prezintă a fi viitorul politicii românești, neapărat progresiști și democrați. Înțeleg unele dintre frustrările concetățenilor mei, chiar furia lor. Trecem printr-o perioadă de acumulare capitalistă sălbatică, și raportul între capital și muncă este periculos de dezechilibrat. Dar este greu de înțeles că aceia dezamăgiți și furioși îi sprijină pe politicienii care promovează capitalul, îi penalizează pe aceia care trăiesc din muncă și protestează împotriva măsurilor sociale care trebuie să reducă inegalitățile, pe cât pot fi ele reduse.
Suntem în plină confuzie, iar PSD are partea sa de responsabilitate, pentru că refuză să-și asume ferm identitatea social-democrată. Nu avem de ce ne fi rușine pentru că am construit, am dus România în comunitatea euro-atlantică, am repornit economia, am guvernat pentru binele public. Trebuie să aducem din nou România pe calea construcției, a dezvoltării, în democrație și libertate.
Pentru cei care se mai întreabă dacă a fost, sau n-a fost, răspunsul meu este: da, a fost Revoluție! O revoltă socială s-a transformat, prin sacrificiul unor oameni, într-o schimbare radicală de sistem politic și economic, adică într-o revoluție.
Nu pot să nu mă gândesc la spusele din 2000 ale lui Tamás Gáspár Miklós, mai român, ca spirit, decât mulți analiști români: „Autonegarea românească a făcut şcoală... voi, dragii mei prieteni (cu adresă la aşa-zisa nonconformistă „intelectualitate română"), cărora nu v-au convenit consecinţele politice ale revoluţiei, aţi convins o lume întreagă că revoluţia, de fapt, nici n-a avut loc, că a fost vorba de o scamatorie, de un miraj, de o halucinaţie, de o înşelătorie, de o jonglerie, reuşind ca, prin tertipurile poetice ale mitologizării negative, să escamotaţi cea mai mare faptă istorică a poporului român, numai pentru faptul că, la fel ca în toate revoluţiile, a existat prea multă fanfaronadă, exagerare, pălăvrăgeală, prea mult haos."
Dincolo de orice alte considerente, 22 decembrie 1989 rămâne în orice istorie a României, oricât de tendențios ar fi ea citită. Este ziua unui act de demnitate națională, și toți cei care l-au făcut posibil merită recunoștința noastră și respectul sacrificiului făcut pentru ca noi să fim liberi, inclusiv pentru a le contesta sacrificiul. Trăim în democrație și în libertate. Și asta nu ar trebui să ne mai poată lua cineva.” a scris Ionuț Vulpescu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
