Ionuţ Dumitru: Eforturile de ajustare a salariilor au fost năruite

Ionuţ Dumitru susţine că în 2018 vom atinge aceeaşi anvelopă salarială pe care o aveam înainte de criză.

România va atinge anul acesta o anvelopă salarială în sectorul public similară cu cea din perioada anterioară crizei, astfel că toate eforturile de ajustare au fost năruite, a declarat, miercuri, preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, într-o conferinţă organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene în România.

'Dacă ne uităm la anvelopa salarială în sectorul bugetar, ea a fost ajustată, iar în ultimii ani a început să crească din nou. În 2018, estimările arată că vom atinge aceeaşi anvelopă salarială pe care o aveam înainte de criză. Deci, toate eforturile de ajustare au fost năruite, iar în momentul de faţă factura socială este la nivelul pre-criză. Lucrul acesta este valabil şi la nivel de asistenţă socială. Dacă ne uităm la investiţiile publice, ele au atins nivelul minim al ultimilor 15 ani, probabil în jur de 3% din PIB, deşi în strategiile fiscal-bugetare ele au fost proiectate că vor creşte, vor creşte, când de fapt în execuţie ele au scăzut continuu', a spus Ionuţ Dumitru.

Acesta a menţionat că investiţiile publice au fost sursa de ajustare a bugetului atunci când a fost nevoie de acest lucru. Potrivit lui Dumitru, veniturile fiscale sunt extrem de mici în România, de doar 25,6% din PIB în 2017, faţă de o medie europeană de 40%.

'Degeaba discutăm despre infrastructură europeană, despre servicii sociale europene, când avem o diferenţă atât de mare, enormă, între media europeană şi veniturile noastre colectate din taxe şi impozite. Dacă ne uităm la vecina noastră, Bulgaria are 29,5%. Deci, aproape 4 puncte din PIB peste noi. Noi, dacă am avea veniturile Bulgariei, am avea surplus bugetar', a subliniat Ionuţ Dumitru.

[citeste si]

Reprezentanţa Comisiei Europene în România a organizat miercuri conferinţa cu titlul 'Semestrul European: Raportul de ţară pentru România 2018'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel