Ion Ştefan - Cătălin Rădulescu, ceartă la audiere: Primăria PSD, vinovată că a neglijat încasarea taxelor! Nu și-a făcut treaba

Florin Răvdan / 30 oct 2019 / 13:27

Deputatul Cătălin Rădulescu şi Ion Ştefan, propunerea PNL pentru ministerul Dezvoltării, au avut un schimb de replici la audierea din comisiile parlamentare pe tema casei de aproape 1000 mp a liberalului. 

Iată mai jos replicile dintre cei doi: 

Ion Ştefan: Legea e lege pentru toată lumea. Aş vrea să cunoaşteţi că casa am construit-o şi am obţinut această autorizaţie în anii 2000, când eram un tânăr antreprenor. Aş vrea să înţelegeţi că poate şi dvs mergeţi la magazin şi cumpăraţi un costum mai mare cu un număr. 

Cătălin Rădulescu: Eu nu îmi cumpăr costume de la magazin. 

Ion Ştefan: Se mai întâmplă în viaţă. Legat de casă, aş vrea ca primăria Focşani să îşi îndeplinească atribuţiile şi să emită acel document de impunere fiscală, dacă există. Primăria PSD nu şi-a făcut treaba, este o administraţie PSD de 19 ani care a neglijat încasarea taxelor. 

(în sală se aud râsete din zona grupului PSD) 

Cătălin Rădulescu: Domnule ministru desemnat, dumneavoastră vă auziţi ce spuneţi? Vă rog mult, chemaţi-l pe Benny Hill aici, că el ne mai lipseşte. Adică ani de zile ne-aţi tocat spunând că oamenii care greşesc şi pentru 3000 de euro intră în puşcărie, dânsul cu 5000 de euro... Schimbaţi codul penal şi stabilim că primăria e vinovată şi aia e. Toată lumea e egală în faţa legii, dar dvs sunteţi mai presus. Domnule, nu cred că nu ştiaţi cât e casa, cât e suprafaţa, nu suntem la filme cu pitici în pădure. Adică eu nu ştiu ce suprafaţă are casa mea? Dacă nu cunosc legea, sunt la fel de răspunzător în faţa legii, până la urmă. 

Ion Ştefan: Vorbiţi că am făcut evaziune, 1500 de lei pe an. Aş vrea să vă spun că ce am construit eu în domeniul privat în ultimii 20 de ani a generat doar în ultimii cinci ani pentru bugetul statului 970 mld lei, mai precis peste 20 de milioane de euro. Aş vrea să înţelegeţi că aş fi putut să achit oricând această taxă, dar aşa cum am spus, orice om poate greşi. Eu nu am ştiut, nu am avut cunoştinţă, primăria nu m-a înştiinţat că eu aş fi dator cu această sumă. Fiţi convins că nu aş fi ezitat să o plătesc, dacă ştiam. Nu aş fi îndrăznit să fac acest lucru, să evit a plăti o taxă de 1500 de lei pe an. Înţeleg că s-a întâmplat, o vom remedia, familia deja e în contact cu primăria. 

Cătălin Rădulescu: Înţeleg şi asta, dar numărul de membri de familie îl ştiţi? Sau şi aici aţi greşit? Mai greşesc şi eu, dar în afara familiei. 

Ion Ştefan: E prea simplă problema. Oameni buni, eu în această casă de care vorbeşte dl Rădulescu, m-am mutat în anii 2000. În perioada respectivă, cred că s-a făcut un contract de gunoi menajer pe gospodărie. De atunci şi până acum ceva luni nu a venit nimeni să mă anunţe că eu tre să plătesc altă factură, M-am trezit după 19 ani că sunt rău platnic.  Nu e adevărat! Astea sunt lucruri care nu mă caracterizează.