Iohannis, moderator la propria dezbatere. Declarație ”introductivă”: Este a mea

Preşedintele Klaus Iohannis a fost moderatorul propriei dezbateri electorale, luând microfonul încă de la urcarea pe scenă. De asemenea, preşedintele a explicat şi regulile dezbaterii. 

"Bine aţi venit la acest dialog care sper eu va fi foarte interesant. Un dialog de campanie electorală, evident. Participanţii la această discuţie suntem cei de pe scenă şi am convenit să se prezinte fiecare când ia prima dată cuvântul. Avem un format neobişnuit dar care în accepţiunea mea va genera teme de discuţii interesante", a declarat Klaus Iohannis. 

Temele nu sunt impuse

"Un pic despre felul în care ne-am organizat cu toţii. În ordinea în care sunt aşezaţi participanţii, vom interveni, vom avea un scurt dialog, după care va interveni următorul participant. AStfel, vom parcurge prima parte a acestui dialog, vom face o scurtă pauză şi continuăm. Voi face o scurtă declaraţie pentru a ajunge la teme. Nota Bene, declaraţia este a mea, dar temele nu sunt impuse", a mai explicat Iohannis. 

Iată declaraţia: 

"Am venit în această poziţie acum cinci ani şi am spus atunci că vreau să fiu preşedintele României care face altfel de politică. Asta înseamnă să generez soluţii, să generez abordări comune, echitabile, agreate cu toţi partenerii instituţionali, evident pentru a atinge câteva obiective naţionale foarte importante, pentru a satisface nevoia de securitate a României, pentru a încuraja o dezvoltare economică pe măsură, pentru a avea o reprezentare externă foarte bună, pentru a întări poziţia României pe plan internaţional. 

Dar am întâlnit un PSD puternic, ostil. Un PSD care, mai ales după decembrie 2016, a venit cu o abordare care ne-a aruncat pe toţi în haos. Pentru ce? Pentru a salva câţiva penali. PSD-ul a dorit să acapareze şi să distrugă nu doar statul de drept, nu doar lupta anticorupţie, ci şi marile sisteme şi a făcut-o într-un fel foarte perfid, şi-a înşurubat neamurile, găştile de partid în toate sistemele publice. 

M-am opus acestor demersuri, încercărilor pesediste de a acapara întreg statul român. De multe ori, surprinzător pentru ei, am avut succes.

Dar mandatul meu nu s-a rezumat doar la atât. Am avut câteva realizări care vor influenţa semnificativ parcursul României pentru ani şi ani. Aş menţiona doar câteva ca să  nu ocup prea mult din spaţiul de dezbatere. Acea înţelegere cu partidele de a aloca 2 la sută din PIB pentru apărare ne-a pus în situaţia de partener respectat în NATO şi ne permite să oferim românilor o siguranţă sporită în spaţiul geopolitic în care trăim. Am avut acel summit european de la Sibiu la care au participat toţi liderii europeni, în care am creionat parcursul UE pentru următorii cinci ani.

Am avut un mandat care a început ca un mandat de construcţie, aşa l-am gândit, dar pe parcurs am ajuns de multe ori să am un mandat care trebuia să menţină România în marile coordonate dorite de români, opunându-mă PSD. Am reuşit în acest fel să mă opun PSD-ului suficient de mult pentru a menţine România pe traiectoria europeană, pentru a menţine România în spaţiul valorilor europene şi transatlantice. Am salvat imaginea României, am contracarat efectele toxice în exterior ale unei guvernări PSD centrate pe acapararea statului.

Timp de 30 de ani, PSD a inhibiat dezvoltarea României şi cred că acum lucrurile trebuie schimbate fundamental. PSD trebuie înlăturat din decizia statului, dar nu oricum, ci în mod democratic, prin vot. Este singurul mod democratic, legitim, prin care un partid care a dăunat este trimis în opoziţie. Şi votul pentru prezidenţiale este de aceea extrem de important. Este modalitatea prin care noi toţi putem realmente să schimbăm mersul lucrurilor în România. Putem avea un preşedinte care poate duce în definitv la prosperitate, la siguranţă pentru oameni, securitate pentru statul român. Aceste lucruri sunt posibile, dar pentru asta trebuie votat şi dacă îmi permiteţi să subliniez importanţa votului acum pentru prezidenţiale. Mă bazez acum la votul din 24 noiembrie evident pe alegătorii liberali care m-au sprijinit de la început, dar le atrag atenţia. Proiectul nostru comun nu este finalizat, este nevoie de mobilizare şi vot. Mă adresez şi electoratului USR şi PLUS. Încă din 2017 am luptat împreună pentru modernizarea ROmâniei, pentru statul de drept, suntem de aceeaşi parte a baricadei.

Mă adresez electoratului PMP care s-a interesat de educaţie. Şi eu. Mă adresez şi electoratului maghiar care, am înţeles, îşi doreşte o ţară faină. Putem împreună să realizăm asta. Mă adresez şi electoratului PSD. Nu am război cu electoratul PSD, El are dreptul să fie reprezentat de un partid democratic. Şi de asta trebuie trimis PSD în opoziţie să se reformeze. Dar noi, care rămânem, nu tăiem pensii şi salarii. Avem grijă ca ele să crească şi îmi doresc ca şi electoratul PSD să aibă un partid european, democratic, care îi reprezintă.

În final, mă adresez în mod special tinerilor, mulţi sunt în sală. Foarte mulţi au mers la vot şi m-au votat. Le mulţumesc. Mulţi au votat alt candidat. Le mulţumesc şi lor, pentru că s-au dus şi au votat. Dar şi celor care nu au votat mă adresez azi. Votul este vital şi dacă doriţi să participaţi la construcţia viitorului României, mergeţi pe 24 noiembrie la vot. Vă mulţumesc"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel