Iohannis - întâlnire, la New York, cu omologul georgian; discuţiile au vizat consolidarea relaţiilor bilaterale

Alina Panico / 26 sep 2019 / 12:54 Salveaza PDF Comentarii

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, miercuri, la New York, o întrevedere cu preşedintele Georgiei, Salome Zurabişvili, prilej cu care au fost discutate perspectivele de consolidare a relaţiilor bilaterale şi a dialogului politic dintre cele două ţări.

Conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale transmis joi AGERPRES, Klaus Iohannis a evocat relaţiile de parteneriat dintre România şi Georgia, remarcând dinamica contactelor politice bilaterale şi cooperarea practică din ultimii ani. Preşedintele Georgiei a subliniat, de asemenea, relaţiile excelente cu România, în contextul aniversării a 300 de ani de relaţii diplomatice, şi a mulţumit pentru sprijinul constant şi ferm al ţării noastre pentru aspiraţiile europene şi euro-atlantice ale Georgiei şi pentru integritatea teritorială a acestui stat.

În acest context, Salome Zurabişvili a solicitat sprijinul României pentru recunoaşterea perspectivei europene a ţării sale şi a evocat eforturile de reformă întreprinse de Georgia.

La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis a reiterat sprijinul pentru Georgia şi a exprimat disponibilitatea ţării noastre pentru susţinerea proceselor de reformă, inclusiv prin transfer de expertiză, precizează Preşedinţia.

Cei doi oficiali au discutat şi despre intensificarea dialogului bilateral privind securitatea la Marea Neagră şi despre implementarea Pachetului privind Marea Neagră, adoptat de NATO la reuniunea miniştrilor de Externe aliaţi din luna aprilie. De asemenea, în legătură cu situaţia din teritoriile ocupate ale regiunilor georgiene Abhazia şi Osetia de Sud, preşedintele Klaus Iohannis a reiterat sprijinul continuu al României pentru suveranitatea şi integritatea teritorială ale Georgiei.

Cei doi şefi de stat au abordat şi aspectele referitoare la soluţionarea conflictelor prelungite de pe teritoriul georgian, Klaus Iohannis exprimând regretul faţă de lipsa de progrese din prezent şi încurajând eforturi suplimentare în acest sens din partea comunităţii internaţionale. Cei doi înalţi oficiali au subliniat importanţa consolidării şi diversificării schimburilor comerciale dintre România şi Georgia, precum şi a unei mai bune interconectări între cele două ţări.

În acest sens, Klaus Iohannis şi Salome Zurabişvili au salutat reluarea zborurilor directe între capitalele celor două ţări şi au exprimat aprecierea pentru cooperarea dintre România şi Georgia în implementarea proiectului Coridorului de Transport de Mărfuri Marea Neagră - Marea Caspică, încurajând eforturi viitoare comune pentru ca acesta să devină operaţional. De asemenea, cei doi preşedinţi au exprimat susţinerea pentru demersurile de stabilire a unei conexiuni directe la Marea Neagră între porturile georgiene şi portul Constanţa, segment ce poate fi integrat în cadrul unor trasee mai ample de interconectare între Europa, regiunea Caucazului şi cea a Asiei Centrale. Cu acest prilej, Salome Zurabişvili i-a adresat invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis să efectueze o vizită în Georgia.

Întâlnirea a avut loc în marja participării la segmentul de nivel înalt a celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Sursa: AGERPRES

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23